

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, aflat în timpul liber a intervenit prompt la un eveniment rutier produs la data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 23:50, în localitatea Vârșolț, unde un bărbat de 79 de ani a fost acroșat de un autoturism în timp ce traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni.
Agentul de poliție Dragomir Gabriel, din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, se deplasa spre biserică în momentul în care a observat victima rănită, apelând imediat SNUAU 112.
Acesta a constatat că bărbatul prezenta o plagă la nivelul capului, motiv pentru care a acționat prompt pentru acordarea primului ajutor, reușind să oprească sângerarea și să stabilizeze victima până la sosirea echipajului medical, contribuind astfel la limitarea consecințelor evenimentului.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, precum și polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna.
Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un tânăr de 26 de ani, din comuna Vârșolț, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul public din localitate, pe direcția Vârșolț–Crasna, a acroșat, cu partea laterală dreapta a autovehiculului, bărbatul de 79 de ani.
În urma evenimentului, victima a suferit leziuni fizice, fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Agentul de poliție Dragomir Gabriel, absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, este încadrat în structurile Poliției Române din luna noiembrie 2023, desfășurându-și în prezent activitatea în cadrul Formațiunii de Investigații Criminale a Poliției Orașului Șimleu Silvaniei.
Prin intervenția sa promptă și spiritul civic de care a dat dovadă, acesta a contribuit la limitarea consecințelor evenimentului și la protejarea vieții unei persoane, demonstrând că misiunea de a proteja viața și integritatea persoanelor este asumată permanent, dincolo de limitele programului de lucru .
Acest exemplu reflectă încă o dată faptul profesia de polițist rămâne, înainte de toate, o misiune continuă de protejare a vieții și siguranței cetățenilor. – Poliția Sãlaj