ALEX A ATACAT UN POLITIST

Redistribuirea produselor alimentare primite de la Uniunea Europeană
20 septembrie 2016
AUTOTURISM LOVIT DE UN TIR
20 septembrie 2016

ALEX A ATACAT UN POLITIST

În ceea ce priveşte măsurile preventive luate în cauzele instrumentate de procurorii din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, menţionăm următoarele:

 

– în dosarul nr. 1366/P/2016, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 C.p. raportat la art. 193 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., constând în aceea că în data de 12.09.2016 în jurul orelor 1330 inculpatul Reismuveş Alexandru i-a prins cu ambele mâini cămaşa persoanei vătămate Pop Stelian, organ de poliţie aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu cu ocazia unei vizite pe teren în cartierul de rromi din satul Şamşud în scopul de a preveni comiterea de fapte antisociale. Ulterior acestui moment, inculpatul a tras persoana vătămată în şanţ, căzând amândoi în şanţ, inculpatul pe pământ, iar poliţistul peste el. După ce au căzut amândoi pe pământ, inculpatul a încercat din nou să-i aplice lovituri persoanei vătămate, dar nu a reuşit, reuşind numai să o zgârie pe aceasta pe braţul drept şi pe faţă. Leziunile suferite de persoana vătămată Pop Stelian au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

La data de 15 septembrie 2016 s-a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 zile a inculpatului Reismuveş Alexandru. Propunerea a fost admisă la data de 15 septembrie 2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Zalău care, prin încheierea penală nr. 16/JDL din data de 15 septembrie 2016 a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 15 septembrie 2016 până la data de 14 octombrie 2016, inclusiv;

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *