Angajaţii din cadru Instituţiei Prefectului Judeţului au facut donatii pentru sinistrati

Stimulent financiar pentru incadrarea elevilor si studentilor in perioada vacantei
5 iulie 2010
Elena Udrea nu mai vine in judetul Salaj
5 iulie 2010

Angajaţii din cadru Instituţiei Prefectului Judeţului au facut donatii pentru sinistrati

Angajaţii din cadru Instituţiei Prefectului Judeţului au organizat, luni, în cadrul instituţiei, o acţiune de strângere de ajutoare în vedere sprijinirii persoanelor afectate de inundaţiile din ţară.

 

 

Ajutoarele colectate, constând în principal în alimente şi produse de igienă personală, vor fi
predate, marţi, la ora 9.00, în prezenţa conducerii instituţiei, la cortul amplasat pe platoul din
centrul Zalăului.
„Acţiunea de colectare a ajutoarelor a fost una benevolă, fiecare angajat donând atât cât
a considerat că îşi permite, din punct de vedere financiar, în actualele condiţii. Mă bucur
însă că angajaţii noştri sunt printre primii care au răspuns apelului de ajutorare a celor
aflaţi în suferinţă. Mi-aş dori ca gestul nostru să fie un imbold şi un exemplu pentru toţi
sălăjenii în general, şi în special pentru cei ce lucrează în administraţie, la autorităţile
locale sau în instituţiile deconcentrate” – Vegh Alexandru, prefectul judeţului Sălaj.
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *