în continuare lucrări de decolmatare pe anumite porţiuni (ex. în Stâna). Alături de lucrările specifice, pe care Primăria municipiului Zalău le efectuează prin Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public, există lucrări care sînt responsabilitatea cetăţenilor. „Solicit locuitorilor să îşi întreţină şi să refacă şanţurile din faţa caselor precum şi să respecte prevederile legale în ceea ce priveşte întreţinerea cursurilor de apă” atenţionează Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.
În urma controalelor care se efectuează periodic, o parte dintre cetăţenii care nu respectă aceste norme, care aruncă gunoaie în văi sau le depozitează pe malurile acestora, au primit somaţii. Inspectorii Serviciului Corp Control, Privatizare vor verifica dacă situaţiile pentru care au fost ateţionaţi locuitorii, au fost remediate. Amenzile care pot fi aplicate pentru încălcări ale prevederilor legale în ceea ce priveşte menţinerea curăţeniei sînt cuprinse între 600 şi 1200 lei.