ATENTIE! FURT DE AUTOTURISME

ANAF AMENDEAZA SI INCHIDE RESTAURANTE
16 aprilie 2015
EXCLUSIV! TEODOR ERA SA IL OMOARE PE DANIEL
17 aprilie 2015

ATENTIE! FURT DE AUTOTURISME

În perioada ianuarie – aprilie 2015, la nivelul județului Sălaj au fost înregistrate

cinci cazuri de furturi de autoturisme, comise pe raza comunelor Bocșa, Borla, Sărmășag și Șamșud.

 

În patru situații autorii au fost identificați, autoturismele au fost recuperate și predate păgubiților, iar în cel de-al cincilea caz există un cerc de suspecți și polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Facem precizarea că, în cele patru cazuri, conducătorii auto fie că au lăsat autoturismele neasigurate, fie au lăsat cheile în interiorul autoturismului.

Având în vedere situația creată și pentru a nu deveni victima unui astfel de eveniment, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj vă adresează căteva recomandări preventive, astfel:

La coborârea din autoturism, scoateţi cheia din contact, chiar daca veţi lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva secunde.

Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte, garaj sau în apropierea locuinței, indiferent de momentul zilei, nu lăsaţi cheile în contact, chiar dacă coborâţi pentru deschiderea porţilor.

Anunţaţi imediat poliţia dacă v-au dispărut plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului.

La autoturismele prevăzute din fabricaţie cu sisteme electronice de siguranţă, este recomandat să montaţi un sistem alternativ care să blocheze funcţionarea autoturismului. Acest sistem suplimentar nu trebuie să fie controlat de computerul de bord.

În situaţia în care aţi devenit victima unui furt de auto, iar autorii v-au contactat cu propunerea de a plăti o sumă de bani în schimbul recuperării, nu vă angajaţi în acest schimb pe cont propriu. În caz contrar, riscaţi atât pierderea banilor, cât şi să nu recuperaţi autoturismul.

Apelați cu încredere serviciul 112! Așadar, Fiți precauți, hoţii nu dorm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *