Atentie soferi! Constituie infracțiune și se pedepsește

Alunecare de teren pe strada C. Coposu din Zalau
28 decembrie 2021
Amplasarea radarelor în județ
29 decembrie 2021

Atentie soferi! Constituie infracțiune și se pedepsește

Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat constituie infracțiune și se pedepsește

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au constatat în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie a.c., la nivel județean, 36 de infracțiuni de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Reamintim conducătorilor auto că această faptă constituie infracțiune și se pedepsește.

Potrivit articolului 334 Cod Penal, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

De asemenea, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Totodată, tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *