

La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 19.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, pe o stradă din municipiul Zalău.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului de Ordine Publică, care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că între patru bărbați a izbucnit un conflict pe fondul unor discuții contradictorii, generate de faptul că doi dintre aceștia ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare unor copii.
În acest context, doi dintre bărbați le-ar fi aplicat lovituri cu pumnul celorlalți doi, provocând indignarea persoanelor aflate la fața locului.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
Cei patru bărbați au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-le înmânată o cerere pentru a se adresa instanței.
În urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, față de unul dintre bărbații implicați, respectiv un bărbat de 30 de ani din municipiul Zalău, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj, urmând ca, în cursul zilei, să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive. – Poliția Sãlaj
VOM REVENI CU DETALII VIDEO