Bode: Biserica politizată este cel mai mare păcat al PSD

Bisnitari de masini cercetati pentru evaziune fiscala
13 noiembrie 2014
Bode: Solicit Convocarea de Urgenta a celor doua camere pentru vineri
13 noiembrie 2014

Bode: Biserica politizată este cel mai mare păcat al PSD

ACL Salaj solicită tuturor cultelor religioase sa nu se implice in campania electorală

 

• este regretabil faptul ca că anumiti clerici se implică deschis în campanie în favoarea lui Ponta, ceea ce pe termen scurt, mediu şi lung dăunează nu doar ţării, ci inclusiv Bisericii.

• Atragem atenția Cultelor religioase și PSD că în ceea ce privește credinţa, aceasta nu costă şi nu poate fi îngenunchiată nici de comunişti, nici de socialişti, credinţa nu poate fi vândută nimănui pentru nimic în lume.

• Biserica politizată este cel mai mare păcat al PSD. Nu există un semn mai categoric al dezmembrării societăţii tradiţionale decât Biserica partizană politic.

Biserica ar trebui să fie partizana iubirii, chiar şi între oponenţii politici.

Biserica ar trebui să opteze pentru credinţă, naţiune, tradiţii, respect reciproc între diferitele confesiuni religioase într-o Europă unită în diversitate. Nicidecum să facă discriminări grave pe criterii religioase sau etnice tipice secolelor apuse şi societăţilor subdezvoltate

ACL Salaj este pregătită duminica sa monitorizeze si sa sancioneze public orice forma de derapaj de la conduita morala a unor reprezentanți ai cultelor din județul Salaj.

Le solicitam pe aceasta cale, multumindu-le anticipat, sa îndemne toți enoriașii sa voteze duminica, dupa propria-i constiintapentru cel care  considera ca este cel mai  potrivit sa conducă Romania in următorii 5 ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *