Bunuri furate recuperate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău

Persoane bănuite de furt calificat, reținute de polițiștii Secției 1
4 noiembrie 2021
Clientii nevaccinati pot face cumparaturi la Dedeman Zalau
6 noiembrie 2021

Bunuri furate recuperate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău

Ieri, 4 noiembrie, persoanele bănuite de comiterea furtului calificat dintr-o locuință din Mirșid au fost arestate de instanță, iar bunurile sustrase au fost recuperate și predate persoanei vătămate.

În urma investigațiilor polițiștilor, miercuri, 3 noiembrie, doi bărbați, în vârstă de 32 și 36 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.

În fapt, cei doi bărbați sunt bănuiți că, în noaptea de 18 spre 19 octombrie a.c., ar fi pătruns prin escaladare, într-o locuință, din localitatea Mirșid, aflată în construcție, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și scule, în valoare de 1300 de euro.

Polițiștii au continuat investigațiile și în cursul zilei de ieri, 4 noiembrie, când au descoperit bunurile sustrase, care se aflau în saci menajeri, ascunse în grădina locuinței uneia dintre persoanele bănuite, respectiv în cartierul Ortelec, din municipiul Zalău.

Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Vă reamintim faptul că, bărbatul din Zalău este cercetat și pentru conducere fără permis, deoarece acesta s-ar fi deplasat la locul comiterii faptei la volanul unui autoturism, cu toate că nu poseda permis de conducere.

Joi, 4 noiembrie, la propunerea procurorului de caz, instanța a dispus arestarea preventivă, pentru 20 de zile, față de bărbatul din Zalău și control judiciar, pentru 60 de zile, față de bărbatul de 36 de ani, din Mirșid.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu în cauză. – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *