Cadrele medicale din cadrul Creșei Voinicel vor funcționa în subordinea Direcției de Asistență Socială

Premier Energy își continuă activitatea în Șimleul Silvaniei (Sălaj) și dezminte ferm zvonurile conform cărora ar întrerupe operațiunile din zonă
1 februarie 2024
Ceasul din Zalau este stricat
1 februarie 2024

Cadrele medicale din cadrul Creșei Voinicel vor funcționa în subordinea Direcției de Asistență Socială

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a avut o întâlnire, astăzi, 1 februarie 2024, cu directorul Direcției de Sănătate Publică, domnișoara Ligia Marincaș, directorul Creșei Voinicel, doamna Valentina Săuca și reprezentanți din cadrul instituției și ai Direcției de Asistență Socială în vederea aplicării prevederilor Ordinului nr. 3040/114/670/2024.

Acest Ordin prevede aprobarea Procedurii privind predarea-preluarea personalului medical de specialitate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv din unităţile de învăţământ special de stat, şi a celui din creşele publice arondate unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în structura de personal medico-sanitar angajat de autorităţile administraţiei publice locale.

La nivelul Municipiului Zalău, Creșa Voinicel, care are în structură și Creșa Meseș, este unitatea de învățământ preuniversitar în cadrul căreia își desfășoară activitatea 6 cadre medicale, pentru care se aplică prevederile legale menționate.

Discuția de astăzi a vizat încheierea unui Protocol de predare-preluare, în baza căruia cadrele medicale din creșă vor funcționa în subordinea Direcției de Asistență Socială Zalău – Serviciul Cabinete medicale școlare și Asistență medicală comunitară, urmând ca activitatea să fie finanțată de către Ministerul Sănătății Publice. Până în prezent, Ministerul Educației asigura finanțarea acestor cabinete medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *