Campanie impotriva produselor contrafacute

15 iulie, termen pentru formularul 390 VIES
11 iulie 2011
In Zalau a plouat cu grindina, iar canalizarile nu au facut fata
11 iulie 2011

Campanie impotriva produselor contrafacute

În ultimii ani 10 ani numărul încălcărilor în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală s-a ridicat la cote alarmante, cu implicaţii grave pentru consumatori, guverne şi sectoarele industriale, comerţul şi investiţiile în cercetere fiind sub ameninţarea crescândă a

 

producţiei de astfel de mărfuri la scară industrială. Motivele acestei explozii de mărfuri contrafăcute şi pirat constau în principal în profiturile foarte mari obţinute de cei implicaţi în contrafacere şi piraterie comparativ cu riscul scăzut pe care îl implică această activitate.

Una dintre cele mai grave consecinţe ale punerii pe piată a mărfurilor
contrafăcute şi pirat o reprezintă creşterea riscului la care sunt expuşi cetăţenii
unui stat ca rezultat al utilizării bunurilor contrafăcute care pot fi şi periculoase
pentru sănătate, precum medicamentele, produsele alimentare, băuturile etc. dar
şi produsele care atentează la securitatea celor care le utilizează, de exemplu
piesele de schimb pentru autovehicule sau avioane.

În 2009 Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)
a estimat că, la nivel internaţional, comerţul cu mărfuri contrafăcute şi pirat
reprezenta în 2007 peste 250 miliarde de USD, mai mult decât suma PIB-urilor a
150 de economii.

Conform Raportului anual al Comisiei Europene pentru anul 2009, publicat
în 2010 privind acţiunile autorităţilor vamale ale UE în vederea respectării
drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), serviciile vamale ale UE au intervenit
în 43 500 de cazuri însumând în total 118 milioane de produse despre care
exista suspiciunea că sunt contrafăcute sau piratate. În raport se consemnează
că, deşi în trecut cel mai afectate de nerespectarea DPI erau produsele de lux, în
prezent sunt contrafăcute tot mai multe articole de folosinţă zilnică, parte din ele
potențial periculoase pentru cetățeni, cum sunt medicamentele, pastele de dinți,
cosmeticele sau aparatele de uz casnic. Din raport rezultă că principala sursă de
produse contrafăcute o constituie China, însumând 64 % din totalul de articole
care încalcă drepturile de proprietate intelectuală.

Având în vedere necesitatea abordării în mod eficient a contrafacerii şi
pirateriei de către autorităţile vamale, Comisia Europeană a adoptat un plan de
acţiune vamală de combatere a încălcărilor în domeniul drepturilor de proprietate
intelectuală pentru perioada 2009-2012. Acest plan îşi propune: îmbunătăţirea
legislaţiei existente, consolidarea colaborării operaţionale între autorităţile vamale
ale UE, îmbunătăţirea cooperării cu titularii de drepturi, extinderea cooperării
internaţionale în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi
îmbunătăţirea măsurilor de informare şi sensibilizare a consumatorilor cu privire

Elaborat de: Privantu Irina, manager public, Direcţia Resurse Umane, Organizare Generală şi Perfecţionare
110707_Autoritatea Nationala a Vamilor – campanie produse contrafacute/07.07.2011

www.customs.ro

la consecinţele, uneori dramatice, asociate bunurilor contrafăcute.

O serie de asociaţii s-au alăturat, la nivel european, luptei împotriva
încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. Printre aceste se numără şi
asociaţia franceză Comité Colbert în care sunt membre 75 de case de lux
franceze care au scopul de a-şi promova împreună valorile, atât în Franţa, cât şi
la nivel internaţional. Această asociaţie, în colaborare cu Vama Franceză,
lansează în mod regulat campanii de conştientizare în ceea ce priveşte
comercializarea produselor contrafăcute. În cadrul ultimei campanii de acest fel,
care a constat în expunerea de postere în principalele puncte turistice şi
aeroporturi, Comité Colbert a dezvoltat parteneriate cu diferite autorităţi vamale
europene care au beneficiat, astfel, de folosirea, la nivel local, a materialelor de
campanie.

Autoritatea Naţională a Vămilor din România s-a alăturat acestui demers
de luptă împotriva produselor contrafăcute şi s-a numărat printre autorităţile
vamale europene care au făcut parte din acest parteneriat cu Comité Colbert.
Am creat, astfel, versiunea în limba română a posterelor, în care a fost inserată
totodată legislaţia naţională în acest sens: „Deţinerea în vederea comercializării
de produse contrafăcute se pedepseşte cu închisoare până la 3 ani sau cu
amendă până la 150 000 lei”.

Posterele, ataşate la acest material, au fost distribuite instituţiilor
subordonate Autorităţii Naţionale a Vămilor (Direcţiilor Regionale pentru Accize şi
Operaţiuni Vamale, Direcţiilor Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi
Birourilor Vamale) pentru a fi afişate în locuri cu vizibilitate maximă pentru
cetăţeni.

În ceea ce priveşte destinaţia bunurilor contrafăcute, reţinute de
Autoritatea Naţională a Vămilor, vă comunicăm faptul că, în baza dispoziţiilor legii
nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de
proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, art. 16. alin. (1),
mărfurile dovedite că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală pot
avea următoarele destinaţii:

(a) distrugerea, conform normelor legale in vigoare;

(b) predarea cu titlu gratuit, în funcţie de natura bunurilor, către instituţii din
domeniul ocrotirii sociale, organizaţii sau asociaţii nonprofit cu caracter umanitar,
asociaţii ori cluburi sportive, instituţii de învătământ sau persoane fizice care au
avut de suferit de pe urma dezastrelor, dacă există acordul scris al titularului
dreptului şi dacă sunt mărfuri apte pentru consumul sau uzul persoanelor fizice,
cu conditia de a nu fi comercializate.

Dacă autoritatea vamală a reţinut mărfuri pentru care a avut suspiciune că
încalcă anumite drepturi de proprietate intelectuală şi, în urma aplicării procedurii
prevăzute de legea nr. 344/2005 s-a dovedit ca marfurile respective sunt
originale, acestea sunt eliberate, daca celelalte condiţii de vămuire sunt
îndeplinite.

Elaborat de: Privantu Irina, manager public, Direcţia Resurse Umane, Organizare Generală şi Perfecţionare
110707_Autoritatea Nationala a Vamilor – campanie produse contrafacute/07.07.2011

www.customs.ro

Cazuri semnificative:

1. În data de 14.04.2011 la biroul vamal Constanta Sud, ca urmare a analizei
de risc, lucrătorii vamali au descoperit 70.075 buc. îmbrăcăminte susceptibile
a încălca drepturile de proprietate intelectuală ale titularului mărcii ADIDAS.
Mărfurile aveau ca tară de origine China şi erau în tranzit către Ucraina. Valoarea
estimativă a bunurilor fiind de 2.102.250 EURO.

2. În data de 01.02.2011 la biroul vamal Constanţa Sud, ca urmare a analizei
de risc, lucrătorii vamali au descoperit 15.250 perechi încăltăminte, dovedite
a încălca drepturile de proprietate intelectuală ale titularilor mărcilor NBA şi
CONVERSE. Mărfurile aveau ca tară de origine China şi erau în tranzit către
Rep. Moldova, valoarea estimativă a bunurilor fiind de 475.500 EURO.

3. În data de 17.03.2011 la biroul vamal Constanţa Sud, ca urmare a analizei
de risc, lucrătorii vamali au descoperit 42.812 buc. jucării dovedite a încălca
drepturile de proprietate intelectuală ale titularului mărcii DISNEY. Mărfurile erau
destinate unei societăti comerciale din Bucuresti, valoarea estimativă a bunurilor
fiind de 428.120 EURO.

4. În data de 10.02.2011 la Direcţia Regiponală pentru Accize şi Operaţiuni
Vamale Bucureşti, ca urmare a analizei de risc, lucrătorii vamali au descoperit
4.150.000 buc. tigarete susceptibile a încălca drepturile de proprietate
intelectuală ale titularului mărcii MARLBORO. Mărfurile erau destinate unei
societăti comerciale din Jud. Ilfov, valoarea estimativă a bunurilor fiind de
415.000 EURO.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *