Cândva

17 februarie 2016

Într-o vara am fost copac.

Cu frunzele mele împodobeam pǎmântul,

Şi tot atunci seva îmi picura prin gene,

Trezindu-mǎ dimineaţa, în zâmbetul catifelat al soarelui.

Într-o altǎ varǎ am fost stea.

Rǎtǎceam pe bolta cereascǎ,

Oferind ofranda mea seninǎ,

Ochilor întristaţi de visare.

Şi apoi, într-o varǎ târzie,

Am fost râu.

Un râu ce îşi poartǎ cântecul şoptit,

Printre maluri stinghere.

Într-un alt anotimp am fost eu.

Obositǎ de mine.

Adormeam pe o ramurǎ de cireş,

Iar gândul cǎlǎtor, imi mângâia amintirile uitate.