

modificarea Legii Pensiilor, asigurarea salariului minim garantat în plată de 705 lei şi susţinerea modificărilor propuse de sindicate la Legea de salarizare unitară în sectorul bugetar.
„În şedinţa Consiliului de Coordonare al filialei care a avut loc în data de 11 martie 2010 s-a decis demararea acţiunilor de către membrii Consiliului în conformitate cu programul de acţiuni propus de confederaţie. O primă acţiune va consta în pichetarea Instituţiei Prefectului în data de 18 martie, urmată de o întâlnire cu parlamentarii sălăjeni la o dată convenită de comun acord cu aceştia. În condiţiile în care aceste prime acţiuni nu vor avea efectul scontat vor urma alte acţiuni de protest, respectiv miting la Parlamentul României şi grevă generală”, a declarat Pompiliu Ceaca, preşedintele UJS „Cartel Alfa” filiala Sălaj.