In preajma zilei de 1 Decembrie ne bantuie, in fiecare an, o intrebare. Sau mai multe. Cine suntem si unde ne situam noi, ca romani, in comparatie cu Europa? Intrebarea este urmata de dorinta de a sti ce am lasat istoriei. Bun sau rau, cu ce ne putem mandri, daca ar fi sa tragem linie astazi?

Oamenii din Zalau ne-au declarat ca desi Romania traverseaza o perioada dificila ei sunt mandri ca sunt romani pentru ca aici s-au nascut si tot aici vor sa moara. O parte dintre ei ne-au spus si  motivele pentru care sunt mândri.

Mandria de a fi roman nu vine neaparat din afara, ci din interior, mai cu seama din micile lucruri pe care le facem zi de zi, din respectul fata de ceilalti; sa nu iesim la „un mic si-o bere…” si-n urma noastra sa lasam sticle si ambalaje, semne ale unor animale– de fapt, ele sunt, in general, mai civilizate ca noi cand vine vorba de natura.

Cu alte cuvinte, „mandria de a fi roman” nu vine din vorbe mari, asa cum nici ziua de 1 decembrie nu a devenit ce e astazi, ci datorita unor dorinte mari, implinite intr-un final.

La 1918, cel mai probabil, toti gustau „fasolea si carnatii”, astazi insa pe unele persoane, nici macar parada militara nu-i mai face mandri pe romani, daramite un fel de mancare, ce deja a intrat in randul celor traditionale.