Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

Va fi protest luni în Zalău
15 octombrie 2022
La Bursa locurilor de muncă destinată absolvenţilor 3 persoane au fost angajate pe loc
17 octombrie 2022

Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

Motto: „Monarhia este un sistem de guvernământ în care puterea este exercitată pentru binele
tuturor”. ARISTOTEL din Stagira (384-322 î. Hr.), filozof grec

În 15 octombrie 2022, s-au împlinit 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei
Maria. După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Regele Ferdinand I a primit în mod oficial
stăpânirea noilor teritorii. Ceremonia Încoronării a avut loc în 15 octombrie 1922, la Catedrala
Încoronării din Alba Iulia, construită la propunerea lui Nicolae Iorga, fiind importantul moment
în care s-a desăvârșit făurirea ROMÂNIEI MARI.
De ceremonialul propriu-zis al încoronării s-a ocupat mitropolitul primat Miron Cristea,
care și-a dorit ca Alba Iulia să fie martora unei ceremonii fastuoase, în care biserica și clerul să
joace un rol foarte important. Regele s-a opus și a impus să fie încoronat cu coroana unchiului
său, Regele Carol I, cea de la încoronarea acestuia în anul 1881, confecționată din oțelul unui
tun turcesc, capturat în timpul Războiului de Independență. Acesteia i s-au montat pietre
prețioase, care simbolizează Basarabia, Bucovina și Transilvania. Coroana Reginei Maria a fost
făcută la Paris, din aur transilvănean, în stil bizantin, cu motive vegetale, după modelul coroanei
Despinei-Milița, soția lui Neagoe Basarab – domnitor al Țării Românești. Mantia regelui
comandată în străinătate, este o piesă unicat din țesătură de mătase roșu regal, după modelul
costumului de gală al domnitorilor români din Evul Mediu, iar cea a reginei, de culoare roșie, a
fost făcută în România.
Duminică, 15 octombrie 1922, la ceremonie, pe o ploaie măruntă, au asistat mii de
oameni. Printre aceștia s-au aflat: Ionel I. C. Brătianu – președintele Consiliului de Miniștri,
membrii Guvernului, președinții celor două camere ale Parlamentului (Mihail Pherekyde –

Senat și Mihail Orleanu – Deputati), o Gardă de Onoare și 40 de demnitari străini, printre care
era și viitorul Rege George al VI-lea al Marii Britanii. Serviciul religios a fost celebrat de către
Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, iar mitropolitul primat Miron Cristea a oficiat Tedeumul.
După sfințirea însemnelor regale (coroanele și buzduganul regelui), Ferdinand, urmând
exemplul împăratului francez Napoleon I Bonaparte, s-a încoronat singur (!), așezând, apoi,
coroana și pe fruntea Mariei. În continuare, Regele Ferdinand I a rostit o proclamație: „Pun pe
capul meu, într-o această veche Cetate a Daciei Romane, coroana de oțel de la Plevna, pe care
noi și glorioasele lupte am făcut-o pe veci Coroana României Mari. Mă închin cu evlavie
memoriei celor care în toate vremurile și pretutindeni, prin credința lor, prin munca și jertfa lor,
au asigurat unitatea națională și salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas de
simțire de la Tisa, până la Nistru și până la Mare”.
A urmat banchetul regal: în Sala Unirii au fost – Suveranii, Familia Regală, Guvernul,
diplomații străini și 300 de invitați; în sala Teatrului (actuala Casă de Cultură a Studenților din
Alba Iulia) s-au aflat parlamentarii și ziariștii; pe platoul din fața Catedralei Încoronării au fost
prezenți în jur de 20.000 de persoane.
Ceremonia s-a încheiat cu Parada Militară.
Succint, așa s-a desfășurat încoronarea Regelui Ferdinand I de Hohenzollern-
Sigmaringen (1865-1927), numit și Întregitorul, și Ferdinand cel Loial, drept rege al ROMÂNIEI
MARI, precum și a Reginei Maria (Marie Alexandra Victoria de Saxa Coburg și Gotha, 1875-
1938), care a avut o contribuție mare la România Întregită.
Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR, Publicist, Șimleu Silvaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *