Astăzi, pompierii zălăuani au fost prezenți în mijlocul copiilor în cadrul taberei de vacanță organizată și desfășurată de Asociația „Noul Legământ” Zalău.
Cu entuziasm și curiozitate, cei prezenți au avut ocazia să interacționeze direct cu salvatorii și să încerce echipamentele din dotarea acestora, descoperind detalii despre misiunile de zi cu zi ale pompierilor.
Sub îndrumarea asistentului coordonator SMURD al ISU Sălaj, alături de un asistent medical principal din cadrul UPU-SMURD Zalău și cu sprijinul voluntarilor, copiii au fost inițiați în acordarea primului ajutor de bază, informațiile fiind transmise într-un mod interactiv, adaptat vârstei și nivelului lor de înțelegere.
Prin informare, familiarizare și exerciții practice, copiii învață cum să reacționeze adecvat înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, dezvoltând un simț civic esențial pentru siguranța proprie și a celor din jur.