Dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice

Accident soldat cu ranirea grava a unui mopedist
29 martie 2011
Depasirea primului termen atrage calcularea majorarilor de intarziere, in cuantum de 2%/luna
29 martie 2011

Dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice

Un tânăr în vârstă de 35 ani, din Zalău, s-a ales în cursul zilei de ieri cu dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, după ce a fost depistat de poliţişti, băut la volan.

Şoferul, un zălăuan, în vârstă de 35 ani, în timp ce conducea autoturismul, între localităţile Creaca şi Prodăneşti, a pierdut controlul volanului şi părăsind partea carosabilă, s-a răsturnat în şanţ. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la Spitalul Orăşenesc Jibou, în vederea recoltării de probe biologice.

Poliţiştii au întocmit pe numele tânărului, dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *