95 de conducatori auto au condus sub influenta alcoolului
11 aprilie 2011
Weekend plin de evenimente pentru pompierii salajeni
11 aprilie 2011

Cu alcoolul la volan

Doi tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani s-au ales la acest sfârşit de săptămână cu dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de OUG 195/2002, după ce au fost surprinşi în trafic, de poliţiştii sălăjeni, băuţi la volan.

Primul, un jibouan, în vârstă de 23 ani, a fost depistat, duminică dimineaţa, în jurul orei 3:45, de poliţiştii Postului de Poliţie Surduc, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Surduc, cu o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva minute mai târziu un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Zalău, a fost surprins de poliţişti ai Biroului Rutier, din cadrul Poliţiei Municipale, conducând autoturismul pe strada Simion Bărnuţiu, din Zalău, cu o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele tinerilor, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană, care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *