Cu viaţa mea apăr viaţa

somaj
Peste 8029 de someri inregistrati in luna aprilie
8 mai 2009
Caiete Silvane
„Caiete Silvane”, de Ziua Europei, la Gyula, Ungaria
8 mai 2009

Cu viaţa mea apăr viaţa

pompieri Vineri 8 mai a.c. în localităţile Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Sînmihaiu-Almaşului şi Ileanda se va desfăşura faza zonală a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Acest concurs reprezintă o activitate extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi este organizat la nivel teritorial de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj şi al Filialei de Crucea Roşie Sălaj.

Concursul are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevi ai şcolilor şi liceelor din judeţ.

Obiectivele operaţionale pentru care se organizează şi desfăşoară sunt:

o însuşirea cunoştinţelor teoretice de bază şi formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor;
o dezvoltarea sentimentului solidarităţii şi conştientizarea importanţei voluntariatului în cadrul acţiunilor de intervenţie;
o cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală;
o cunoaşterea măsurilor de protecţie, comportare şi intervenţie adecvate factorilor de risc generatori de situaţii de urgenţă;
o dezvoltarea rezistenţei fizice şi a abilităţilor practice individuale;

Desfăşurarea concursului constă în susţinerea unei probe teoretice (rezolvarea unui chestionar cu 30 de întrebări) pentru verificarea cunoştinţelor acumulate prin parcurgerea tematicii specifice şi a unei probe practice care consta în: transportul asistat al unui accidentat pe targă pe distanţa de 50 m .Participarea la probele practice este condiţionată de obţinerea a minim 15 puncte la proba teoretică.

Fiecare echipă participantă la concurs este formată din 4 elevi (3 concurenţi şi o rezervă) şi conducătorul echipei (cadru didactic coordonator).

Echipele de concurs sunt constituite din băieţi, mixte sau din fete, elevii având vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani, pentru clasele V-VIII, respectiv între 15-18 ani, pentru clasele IX-XI.

Echipele care se vor clasa pe locul I la faza zonală a concursului vor participa în data de 22 mai a.c. la faza judeţeană ce se va desfăşura în municipiul Zalău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *