Curaj prostesc la volan

În România, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus
1 aprilie 2020
POT RĂMÂNE SECHELE DUPĂ VINDECAREA DE CORONAVIRUS?
1 aprilie 2020

Menţinerea unei atitudini prudente în trafic rămâne în continuare o prioritate pentru poliţiştii zălăuani. Trei dosare penale au fost întocmite de poliţişti pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi un dosar pentru conducere cu permisul suspendat. A fost ridicată în vederea confiscării şi cantitatea de 400 kilograme de cartofi.

În perioada 30-31 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, au desfăşurat o acţiune ce a avut ca scop conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, context în care au întocmit trei dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi un dosar pentru conducere cu permisul suspendat. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării şi 400 Kg de cartofi.

Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat şi 75 de sancţiuni contravenţionale, din care 20 la regimul circulaţiei rutiere, 11 la Legea 61/1991, o sancţiune la Legea 12/1990, 40 au fost aplicate pentru nerespectarea Ordonanţei Militare, iar diferenţa la alte acte normative.

Exemple:

►În noaptea de 30 spre 31 martie a.c., la ora  01:00, poliţiştii au identificat în trafic un adolescent de 19 ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea autoturismul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe parcursul cercetărilor a reieşit că autoturismul a fost condus în seara respectivă şi de pasagerul acestuia, un tânăr de 26 de ani, tot din Zalău. În urma testării cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul avea şi permisul de conducere reţinut pentru abateri de la normele rutiere.

La data de 31 martie a.c., ora 12.00, pe strada 22 Decembrie 1989, din municipiul Zalău, poliţiştii  au  depistat în trafic un autoturism condus  de un bărbat de 61 de ani, din comuna Nuşfalău, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauzele penale instrumentate, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu.

► În aceeaşi zi, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat din comuna Creaca. Şoferul transporta cantitatea de 400 de Kg de cartofi , fără documente de provenienţă.

Faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1000 lei, la Legea 12/1990, iar marfa a fost ridicată în vederea confiscării.  – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *