Delicte silvice: Prinsi la furat de lemne

Incendiu la grajd de animale
9 octombrie 2018
Centrul Zalaului noaptea – Time lapse panoramic 360
9 octombrie 2018

Delicte silvice: Prinsi la furat de lemne

De la începutul lunii şi până în prezent,  în urma unor acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea delictelor

silvice, jandarmii sălăjeni au constatat mai multe fapte antisociale:

 

 

1. Luni, 01 octombrie 2018, în jurul orei 14.20, doi bărbaţi cu vârsta de 31, respectiv 39 de ani, domiciliaţi în loc. Jibou, au fost depistaţi pe raza localităţii Jibou în timp ce transportau, cu ajutorul a două atelaje hipo, aproximativ 2 metri cubi lemn din specia „fag”, fără a avea aviz de însoţire a materialului lemnos.

Sâmbătă, 06 octombrie 2018, în jurul orei 16.30, o altă persoană, un bărbat de 30 de ani, a fost depistată pe raza localităţii Tusa în timp ce transporta, cu ajutorul unui atelaj hipo, 1 metru cub lemn din specia „fag”, fără a avea aviz de însoţire a materialului lemnos.

În ambele situaţii, materialul lemnos a fost predat în custodie iar persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional. S-au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, conform legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul silvic,  în valoare totală de 10000 lei, pentru transportul materialelor lemnoase fără avize de însoţire sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală.

 

2. Sâmbătă, 06 octombrie 2018, în jurul orei 11.30, o persoană de sex masculin a fost surprinsă într-o pădure de pe raza localităţii Cizer în timp ce tăiau mai mulţi arbori. În urma verificărilor s-a stabilit că arborii, 7,2 metri cubi, din specia „cer”, au fost tăiaţi fără drept cu ajutorul unui motofierăstrău mecanic urmând a fi transportaţi cu ajutorul mai multor utilaje agricole. Prejudiciul a fost aproximat la 4000 lei urmând ca valoarea exactă să fie stabilită de către Ocolul Silvic „Măgura Şimleu Silvaniei”.

Pe numele persoanei în cauză, un bărbat de 46 de ani, au fost întocmite acte de constatare privind săvârşirea infracţiunilor de ,,Tăiere ilegală de arbori” şi ,,Furt de arbori”, fapte prevăzute de Art. 107 şi art. 109 Cod Silvic.

Actele de constatare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei pentru continuarea cercetărilor.

În aceeaşi cauză, o altă persoană, un bărbat de 43 de ani din Zalău, a fost sancţionat contravenţional, în baza Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, pentru tăierea fără drept, cu ajutorul unui motofierăstrău mecanic, a 2,5 metri cubi lemn din specia „fag”. Prejudiciul a fost stabilit la 602,5 lei.

Motofierăstrăul a fost ridicat în vederea confiscării iar materialul lemnos a fost predat în custodie.

 

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *