Depunere on-line a documentelor pentru imigranţi

VINERI: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
25 septembrie 2014
INCENDIU LA O CAPITA DE FAN
25 septembrie 2014

Depunere on-line a documentelor pentru imigranţi

Inspectoratul General pentru Imigrări a pus la dispoziţia cetăţenilor din  Uniunea  Europeană, Spaţiul  Economic European,

Confederaţia Elveţiană, ţări terţe, şi persoanelor juridice, aflate pe teritoriul României, un portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor şi al cetăţenilor comunitari.

 

Aplicaţia contribuie, în mod semnificativ, la creşterea eficienţei în rezolvarea cererilor adresate structurilor de imigrări din toată ţara. Prelucrarea datelor se realizează în mod organizat şi controlat, existând în permanenţă posibilitatea unei interacţiuni cu solicitanţii pentru obţinerea, cât mai rapidă, a datelor necesare şi procesarea lor.

Prin lansarea acestui serviciu, Inspectoratul General pentru Imigrări oferă aplicanţilor oportunitatea de a face dovada îndeplinirii condiţiilor legale prin încarcarea on-line a documentelor justificative, înainte de prezentarea la birourile de lucru cu publicul. Documentele sunt verificate de operatori care asigură un feed-back on-line şi programează solicitantul la o dată şi oră stabilite pentru a se prezenta la ghişeele special amenajate şi dotate, în vederea preluării datelor biometrice şi a confruntării cu documentele originale.

Noua aplicaţie oferă utilizatorului posibilitatea de a verifica on-line, în orice moment, statusul cererii sale, iar termenul legal de soluţionare al acesteia începe de la data prezentării la ghişeu.

Persoanele al căror drept de şedere expiră în cel mult 30 de zile de la data trasmiterii on-line a cererii de prelungire a dreptului de şedere sunt obligate să se prezinte la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, înainte de expirarea acestui termen.

Portalul poate fi accesat din site-ului public al Inspectoratului General pentru Imigrări sau la adresa: https://portaligi.mai.gov.ro. Inspectoratul General pentru Imigrări invită solicitanţii să utilizeze noua aplicaţie pentru a beneficia de servicii publice eficiente şi rapide. Metoda de lucru lansată urmăreşte scurtarea timpului de aşteptare în faţa ghişeului şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

Pentru a  depune cereri on-line, prin intermediul portalului, trebuie urmaţi următorii paşi:

1. accesaţi portalul la adresa https://portaligi.mai.gov.ro;

2. creaţi un cont în portal, utilizând o adresa de email valida şi o parolă;

3. introduceţi cererea şi documentele anexă necesare, scanate (dimensiunea maximă a fiecărui document este de 5 MB);

4.  trimiteţi cererea completată şi verificaţi data şi ora la care aţi fost programat;

5. prezentaţi-vă la ghişeu la data şi ora programată, în vederea preluării datelor biometrice;

6. verifică on-line statusul cererii;

7. prezentaţi-vă, la termenul prevăzut, pentru ridicarea documentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *