Direcţia Generala Anticorupţie: cinci poliţişti arestaţi pentru corupţie

Barbat de 37 de ani comercializa tigari pe strada Armoniei
3 iunie 2010
Dosarul a fost întocmit în baza sesizării Direcţiei Generale Anticorupţie
3 iunie 2010

Direcţia Generala Anticorupţie: cinci poliţişti arestaţi pentru corupţie


Poliţiştii primeau motorină drept mită pentru a nu constata furtul de combustibil din locomotivele C.F.R.

 

 

Miercuri, 2 iunie 2010, ofiţeri Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul a 12 Servicii Judeţene Anticorupţie, cu sprijinul Jandarmeriei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au participat la o operaţiune de amploare, în jud. Sălaj, urmată de arestarea a nouă persoane, printre care cinci poliţişti, inculpaţi pentru fapte de corupţie. 

Astfel, Tribunalul Sălaj a dispus arestarea pentru o perioadă de 29 de zile faţă de următorii inculpaţi:
B. A., Ş. F., P. C., B. D., C. D., agenţi de poliţie în cadrul Postul de Poliţie Transport Feroviar Jibou, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin.1 C.pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen., furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 , 209 alin.1 lit. a) şi g) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. şi complicitate la delapidare în formă continuată prev de art. 26 C.pen. raportat la art. 215¹ alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.;
M. D. şi C.I., angajaţi la Societatea Naţională Transport Feroviar Călători – Secţia Exploatare Locomotive Jibou, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 , 209 alin.1 lit. a) şi g) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen., complicitate la delapidare în formă continuată prev de art. 26 C.pen. raportat la art. 215¹ alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. şi complicitate la luare de mită în formă continuată prev. de art. 26 C.pen. raportat la art. 254 alin.1 C.pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.;
M. T., angajat la Societatea Naţională Transport Feroviar Călători – Secţia Exploatare Locomotive Jibou cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată prev. de art. 215¹ alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. şi complicitate la luare de mită în formă continuată prev. de art. 26 C.pen. raportat la art. 254 alin.1 C.pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.;
C. V., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată prev. de art. 215¹ alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. şi dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 C.pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *