Discotecile amendate pentru lipsa căilor de evacuare

Prioritatea E.ON Gaz România este asigurarea securităţii furnizării gazelor naturale
26 octombrie 2009
finante
Programul de lucru la Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj
26 octombrie 2009

Discotecile amendate pentru lipsa căilor de evacuare

inspectieÎn noaptea dintre 24 spre 25.10.2009 Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „POROLISSUM” al judeţului Sălaj a executat controale la toate  

 

discotecile.Scopul controalelor a fost acela de a urmări cum sunt respectate măsurile de prevenire a incendiilor în localurile cu flux mare de persoane, precum şi eliminarea cauzelor generatoare de incendiu în vederea asigurării securităţii persoanelor.

  Inspectorii din cadrul I.S.U. au constatat unele nereguli la localurile ce au fost controlate, din care pot fi amintite cele referitoare la căile de evacuare, acestea fiind blocate in multe dintre discoteci. S-au mai verificat mijloacele de prima intervenţie, stingătoarele fiind în multe localuri insuficiente pentru suprafaţa pe care respectivii operatori economici îşi desfăşură activitatea sau neverificate de către firmele de specialitate. O altă neregulă descoperită de către inspectori a fost aceea că instalaţiile electrice erau in foarte multe locuri improvizate. De asemenea, iluminatul de siguranţă a lăsat de dorit în unele cluburi controlate, acestea având intensitatea prea slabă sau chiar fiind inexistent.

  Pentru toate acestea s-au aplicat un număr de 17 sancţiuni, dintre care 9 avertismente scrise şi 8 amenzi contravenţionale în cuantum de 10.000 de lei, mai ales celor care la controlul precedent au fost avertizaţi în scris să îşi remedieze neregulile.

  Desigur au fost şi operatori economici ce conştientizează pericolul, aceştia respectând toate măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, stingătoarele fiindu-le în perfectă stare de funcţionare, distanţele dintre mese fiind suficiente pentru evacuarea persoanelor în cazul producerii unui incendiu sau afişarea la loc vizibil a planurilor de evacuare.  

  Sg. Maj Crişan Andrei  

   
 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *