Doua femei victime ale vitezei

Patru soferi s-au ales cu dosar penal
2 mai 2011
La 50 de ani prins cu alcool la volan
2 mai 2011

Două femei cu vârste cuprinse între  48 şi 49 ani, din municipiu, au ajuns duminică după-amiază la spital, după ce autoturismul în care se aflau, a fost implicat într-un eveniment rutier.

Evenimentul a avut loc duminică după-amiază, în jurul orei 16:30, pe DN 1F, când un clujean în vârstă de 39 ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a derapat şi a trecut pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul, care circula regulamentar, din sens opus, condus de un zălăuan în vârstă de 48 ani.

Urmare impactului a rezultat rănirea a două persoane, respectiv E.D. de 48 ani şi G.M. de 49 ani, ambele din Zalău, pasagere în autoturism.

Pe numele clujeanului poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de articolul 184 Cod Penal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *