Doua persoane din Zalau au fost inselate cu 19.000 lei

Cupa Jandarmeriei la start
26 martie 2014
Jandarmii solidari actiunii ,,Ora Pamantului’’
26 martie 2014

Doua persoane din Zalau au fost inselate cu 19.000 lei

În data de 24 martie a.c., în jurul amiezii, la uşa locuinţei unei femei din Zalău, au sunat două persoane, pe care nu le cunoştea

şi care i-au spus că au fost trimise de fiul acesteia, pentru a le de o sumă bani cu care să plătească nişte bunuri. Femeia le-a dat 3000 lei, iar aceştia i-au lasat, în schimb, nişte bijuterii galbene, cu privire la care pretindeau că sunt din aur.  Cei doi au liniştit-o, spunând că se întorc peste două ore, cu dublul sumei primite, lucru care nu s-a mai întâmplat.

 

În data de 25 martie a.c., ora 19.00, Poliţia a fost sesizată tot de către o femeie din Zalău, care a relatat faptul că, în aceeaşi zi, a fost sunată, în repetate rânduri, de către persoane necunoscute, care i-au spus că a câştigat un premiu în bani, în cadrul unei tombole organizate de Romtelecom, care aniversează 150 de ani de la înfiinţare. Însă, pentru a intra în posesia premiului, trebuiau plătite nişe comisioane. Apelanţii i-au mai spus că a câştigat şi un autoturism Dacia Duster şi au convins-o pe femeie să trimită prin intermediul unui serviciu de transfer bancar aproximativ 16.000 lei.

 

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de escroci, poliţiştii vă recomandă:

 

►nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul cu care se prezintă la uşă;

►nu daţi crezare veştilor prin care aţi fost anunţaţi că sunteţi “fericiţii” câştigători ai unor concursuri la care nu aţi participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.), nu presupune şi înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului;

►nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii; plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior;

►nu expediaţi sume de bani prin mandate on-line, nu depuneţi bani în contul unor persoane necunoscute

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *