Două persoane rănite într-un accident de circulaţie

Conferinta primaria Zalau 14.04.2021
14 aprilie 2021
images/stiri/catuse bun.jpg
Eveniment rutier pe Drumul Naţional 1H
15 aprilie 2021

Două persoane rănite într-un accident de circulaţie

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost solicitaţi să intervină miercuri dimineaţa la un eveniment rutier ce a avut loc în localitatea Românaşi. Două persoane au fost rănite.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că un şofer, în vârstă de 75 de ani, din judeţul Maramureş, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 108 A, prin localitatea Românaşi, la intersecţia cu Drumul Naţional 1F a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un tânăr de 20 de ani, din judeţul Cluj. Evenimentul s-a produs în această dimineaţă, la ora 8.42.

În urma impactului, şoferul din Maramureş şi pasagera acestuia au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestuia accident. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Mulțumim persoanei anonime care a trimis imaginile la redacție.

Dacă ați fost martorul unui eveniment, puteți trimite imaginile pe adresa https://www.facebook.com/ztv.ro/, e-mail: [email protected] sau whatsapp pe numarul de telefon 0742073833, iar la 3 filmări veți primi un CADOU personalizat ZTV, iar noi va garantam ca nu vom divulga numele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *