Dreptul de proprietate intelectuală

jandarmi
S-au batut dupa ce au consumat cateva pahare de alcool
29 septembrie 2009
E.ON Gaz Distribuţie a obţinut certificarea sistemului integrat de management al calităţii şi mediul
29 septembrie 2009

Dreptul de proprietate intelectuală

Finante  DGFP Sălaj face cunoscut că potrivit codului fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din brevetele de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee

 

tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor sunt considerate din punct de vedere fiscal, venituri din dreptul de proprietate intelectuală.Contribuabilii care obţin asemenea venituri, au posibilitatea să-şi determine venitul net astfel:

  – prin scăderea din venitul brut a unei cheltuieli de 40%, respectiv 50% în cazul lucrărilor de artă monumentală şi a contribuţiilor sociale obligatorii plătite;

  – prin utilizarea datelor din contabilitatea în partidă simplă – sistem real;

  Plătitorii de venituri din dreptul de proprietate intelectuală au următoarele obligaţii:

  – să calculeze impozitul prin reţinerea la sursă a unei cote de 10% aplicată la venitul brut, să-l vireze la bugetul de stat până în 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul;

  – să depună Declaraţia informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, formular 205, până în ultima zi a lunii februarie a anului următor.

  Persoanele fizice care realizează venituri din dreptul de proprietate, au obligaţia:

  – să depună la organul fiscal competent “Declaraţia de înregistrare fiscală / declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice model 020, în termen de 30 de zile de la data obţinerii primului venit;

  – să depună “Declaraţia specială privind veniturile realizate, formular 200, până în 15 mai a anului următor realizării venitului;

  – să conducă evidenţa contabilă în partida simplă în cazul în care a optat pentru impunerea în sistem real. 
 
 
 
 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *