Drumul dintre Bogdana și Românași intră în reabilitare

APLICAȚIA eDAC – o modalitate rapidă și eficientă de verificare a documentelor
1 aprilie 2024
Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, deși avea suspendat acest drept
1 aprilie 2024

Drumul dintre Bogdana și Românași intră în reabilitare

🚧 Consiliul Județean Sălaj a predat, astăzi, amplasamentul și a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea și modernizarea DJ 108A: Bogdana – Buciumi – Agrij – Românași – intersecție cu DN 1F.

📌 „Acest drum este unul de importanță majoră, asigurând conectivitatea zonei Ciucea și a comunelor învecinate cu Autostrada Transilvania. Mă bucur că putem conta pe constructori serioși, precum SC Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA; experiența lor vastă în domeniu, lucrările bine executate – precum drumul de la Valea Drăganului – ne dau încredere că și acest proiect va fi finalizat la cele mai înalte standarde. Chiar dacă termenul de execuție a lucrărilor este de 14 luni, sperăm ca, în absența unor situații neprevăzute, să ne putem bucura de drumul modernizat până la finalul anului”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

👷‍♂️ Valoarea lucrărilor este de circa 58 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

🏗️ Pe lângă reabilitarea și modernizarea tronsonului în lungime de 18,27 km, ce traversează localitățile Bogdana, Buciumi, Bodia, Agrij, Păușa și Românași, proiectul include amenajarea de trotuare, șanțuri betonate, rigole, ziduri de sprijin, poduri și podețe, căile de acces la proprietăți și la drumurile laterale, refugii, stații de autobuz, precum și lucrări de semnalizare rutieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *