E.ON de 15 ani în România: Investiții de 1,7 miliarde euro pentru modernizarea rețelelor de distribuție și dezvoltarea de soluții energetice

A decedat persoana din accidentul de pe strada 22 Decembrie 1989, din Zalau
29 iunie 2020
Ilyes Laszlo-Aladar va fi inmormantat miercuri. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
30 iunie 2020

E.ON de 15 ani în România: Investiții de 1,7 miliarde euro pentru modernizarea rețelelor de distribuție și dezvoltarea de soluții energetice

8.290 km de conducte de gaze naturale modernizate;
90% din stațiile electrice integrate în SCADA;
2,3 miliarde euro contribuție la buget sub formă de impozite şi taxe;

Anul acesta se împlinesc 15 ani de când E.ON şi-a luat angajamentul de a fi investitor strategic pe termen lung pe piaţa energetică din România, prin preluarea fostelor distribuţii de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice, Distrigaz Nord și Electrica Moldova. Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de distribuţie în vederea creşterii siguranţei şi a calităţii serviciilor și dezvoltarea de noi soluții și produse pentru clienți au fost priorităţile E.ON în decursul acestor ani.

Modernizare și extindere rețele. Din 2005, de la intrarea pe piața din România, au fost modernizați peste 8.290 km de rețea de gaze naturale (circa 50% din lungimea totală a rețelei preluată la privatizare) și circa 6.450 km de rețea de energie electrică. Reţeaua de distribuţie a gazelor naturale a fost extinsă pe o lungime de 1.795 km, iar cea de distribuţie a energiei electrice a fost extinsă pe o lungime de circa 2.350 km, facilitând racordarea de noi consumatori.

”În toți acești ani am făcut față multor provocări și am devenit mai puternici. Am transformat societățile preluate în companii moderne orientate spre client și am dublat valoarea afacerilor, astfel că în 2019 cifra de afaceri consolidată a atins aproape 1,3 miliarde de euro”, a declarat Manfred Paasch, Directorul General al E.ON România.

În prezent, compania asigură electricitate şi gaze pentru peste 3,2 milioane de clienți, cu aprox. 650.000 mai mulţi decât avea în portofoliu în anul 2005. E.ON este primul furnizor integrat, dar şi primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate și asigură energie și gaze naturale în peste 3.600 de localităţi.

Rețele inteligente. 118 staţii de transformare a energiei electrice din Moldova, din totalul de 133, au fost deja (total sau parţial) integrate în SCADA. Anul acesta va fi finalizat un program care urmăreşte modernizarea și integrarea totală a 13 staţii. În ultimii ani au fost instalate la consumatori, prin programe de investiţii succesive în valoare de aprox. 130 de milioane de lei, circa 320.000 de contoare inteligente. Pentru 2019-2028 ţinta companiei este montarea a aprox. 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 126 milioane de lei.

Investițiile continuă. E.ON a investit 1,1 miliarde de euro doar în modernizarea rețelelor de gaze naturale și electricitate din 2005 până în 2019, alți circa 375 milioane euro fiind alocați pentru perioada 2020-2023.

În rețelele de energie electrică vor fi investiți 210 milioane euro pentru continuarea implementării SCADA şi automatizarea sistemului de distribuţie, SMART metering, modernizarea reţelelor aeriene şi a staţiilor de transformare, înlocuiri de transformatoare și racordarea de noi consumatori. Totodată, pe partea de gaz sunt prevăzute investiţii de 165 milioane euro, în principal pentru înlocuirea conductelor si branșamentelor, extinderea rețelei și contorizare.

Soluții și produse sustenabile. Provocarea majoră a acestor ani a fost trecerea de la statutul de furnizor tradițional de energie electrică și gaze naturale la cel de companie de soluții energetice orientată spre inovare și digitalizare.

Portofoliul de produse şi servicii pentru companii și municipalități include, de exemplu, soluţii de producere a energiei electrice descentralizată de înaltă eficienţă, precum cogenerare, trigenerare sau sisteme fotovoltaice, soluţii de eficienţă energetică prin iluminat inteligent, bazat pe tehnologia LED. Pentru clienții rezidențiali am dezvoltat soluții integrate pentru încălzirea locuinței, de aer condiționat, de asistență tehnică și mobilitate electrică.

E-Mobility. E.ON a intrat pe piața de e-mobility și este acum și în România un furnizor de solutii de mobilitate pentru toate categoriile de clienții. În cadrul proiectului NEXT-E, finanțat din fonduri europene, avem 16 staţii de încărcare rapidă a vehiculelor electrice funcţionale dintre cele 19 care ne revin. Suntem implicați, totodată, în dezvoltarea infrastructurii de mobilitate electrică din România prin programul nostru, E.ON Drive, pe care l-am lansat încă de acum doi ani. În total, 48 de stații sunt deja operaționale.

Proiecte destinate comunităţii. Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14,5 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 316.000.

Pregătire angajați. Pregătirea și dezvoltarea profesională a angajaților este esențială pentru E.ON, compania investind în propriile centre de pregătire profesională de la Suceava și Mediaș, unde au fost implementate sisteme moderne cum este, de exemplu, cel de învățare prin realitate virtuală. Cei peste 6.400 de de angajați depun eforturi continue pentru a răsplăti încrederea milioanelor de clienți din România, iar angajamentul de care dau dovadă ne motivează să privim cu încredere către un viitor care stă sub semnul transformării digitale și al serviciilor inovatoare.

Contribuția E.ON la economia României. Activitățile economice, inclusiv relațiile cu furnizorii din diversele sectoare ale economiei, aduc plus valoare pe multe paliere, de la contribuția la buget, la creșterea economică și susținerea de locuri de muncă în industria orizontală. E.ON a contribuit la bugetul de stat și bugetele locale cu 2,3 miliarde de euro prin taxele şi impozitele plătite în 15 ani și este un partener important pentru mai mult de 1.700 de furnizori din România, dintre care 94% sunt cu capital autohton. Numai anul trecut valoarea achizițiilor companiilor din grup, fără să luăm în calcul gazele naturale și energia electrică achiziționată, au avut o valoare de peste 1,5 miliarde lei, din care 96% au fost achiziții de bunuri și servicii de la furnizori români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *