EVALUAREA ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN SĂLAJ ÎN ANUL 2021

Inca un punct de recoltare pentru testarea PCR in Zalau
26 ianuarie 2022
POLIȚIȘTII AU ÎNTOCMIT DOUĂ DOSARE PENALE PENTRU OPERAȚIUNI CU ARTICOLE PIROTEHNICE, EFECTUATE FĂRĂ DREPT
26 ianuarie 2022

EVALUAREA ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN SĂLAJ ÎN ANUL 2021

În cursul anului 2021, activitatea managerială de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj a fost orientată, cu preponderență spre desfăşurarea de activităţi în scopul protejării sănătății publice, prevenirii îmbolnăvirii resursei umane proprii și adaptarea modului de lucru la noile nevoi.

Personalul Poliției s-a confruntat cu o situație aparte, dată de nevoia de a pune în aplicare corespunzător, în mod eficient, măsurile luate pentru prevenirea răspândirii COVID19.

Din perspectiva resurselor umane, în perioada de referinţă, au venit în unitate 60 de poliţişti (19 ofiţeri şi 41 de agenţi) şi au plecat 9 (4 ofiţeri şi 5 agenţi). Alţi 26 poliţişti şi-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie.

La sfârșitul anului 2021, procentul de ocupare a funcţiilor din statul de organizare era de 75,07%.

Dotarea cu tehnică a unităţilor de poliţie

La nivelul unităţii noastre, a fost alocată suma de 56.867 lei, utilizată pentru achiziţionarea unui server, a unui binoclu cu termoviziune, un sistem de stocare NAS (pentru Body Worn Camera).

O preocupare constantă a conducerii Poliţiei Române a vizat înnoirea parcului auto al unităţilor şi dotarea poliţiştilor cu armament şi mijloace de protecţie. La nivelul unității, parcul auto numărând, la finele anului, 203 de autovehicule funcţionale.

Prevenirea criminalităţii

Activitatea de prevenire este o componentă importantă a muncii de poliţie, aceasta s-a realizat atât prin Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cât şi prin structurile operative, activitatea vizând reducerea riscului victimizării în rândul populației și a infracționalității în toate domeniile, prin desfășurarea activităților de prevenire și informare, creșterea gradului de siguranță a comunității prin întâlniri cu cetățeni de diferite vârste și categorii sociale.

În acest context, au fost organizate 140 de activităţi în unităţile de învăţământ de pe raza judeţului, la care au participat aproximativ 3.000 de elevi şi cadre didactice, fiind dezbătute aspecte legate de delincvența juvenilă, victimizarea minorilor, principalele cauze ale accidentelor rutiere în rândul copiilor, modalităţi de prevenire a acestora şi recomandări privind siguranţa online a tinerilor.

De asemenea, unitatea noastră a realizat o campanie de prevenire a victimizării minorilor, cu accent pe prevenirea infracțiunilor de natură sexuală „Copilărie în siguranţă”.

Menţinerea ordinii şi siguranţei publice

Infracţionalitatea sesizată, la structurile de ordine publică, înregistrează o scădere cu 336 de fapte (13%), de la 2.534 la 2.198. În mediul urban, creşte uşor, cu 11 fapte (2%) de la 535 la 546, iar în mediul rural scade cu 347 fapte (17%) de la 1999 la 1652.

Datele statistice şi analiza infracţiunilor stradale sesizate relevă că, în cursul anului trecut, au fost înregistrate 353 astfel de fapte, 233 comise în mediul urban (66%), 120 în mediul rural (34%).

Analizând evoluţia infracţionalităţii stradale sesizate se constată că acest gen de fapte a cunoscut un trend ascendent, faţă de 2020 (+204), când au fost înregistrate 149 de infracţiuni.

Crearea unui climat corespunzător de ordine şi legalitate pe raza localităţilor judeţului a impus amplificarea cooperării cu alte instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii publice, astfel au fost organizate săptămânal și lunar acțiuni comune în sistem integrat și patrulări mixte atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Siguranţa traficului rutier

În scopul combaterii principalelor cauze generatoare de accidente şi a creşterii gradului de disciplină rutieră, în anul 2021 au fost organizate şi desfăşurate 901 acţiuni.

În cursul anului, în judeţ, s-au produs cu 23% mai puţine accidente, numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 55%, iar numărul persoanelor decedate s-a menținut la același nivel.

În funcţie de cauzele producerii, pe primul loc se situează nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, viteza neadaptată la condiţiile de drum, constituie a doua cauză, în timp ce neacordarea priorității pietonilor este pe locul 3.

În perioada de referinţă, au fost constatate 629 de infracţiuni şi au fost aplicate 47.247 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe fiind aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză (16.275).

Pentru abateri contravenţionale, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, au fost reţinute, 3.171 de permise de conducere și au fost retrase, până la remedierea cauzelor, 837 de certificate de înmatriculare.

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii asociate violenţei în familie

În domeniul violenței domestice, în cursul anului trecut au fost sesizate 313 infracțiuni (163 în urban şi 150 în rural), efectivele de ordine publică intervenind la 295 solicitări prin SNUAU 112.

În anul 2021, poliţiştii au emis 102 ordine de protecție provizorii, din care 66 în mediul urban și 36 în mediul rural, 65 fiind confirmate de procuror, iar 44 au fost transformate în ordine de protectie de către instanță.

Eforturile depuse, împreună cu celelalte instituţii abilitate din judeţ, au dus la menţinerea sub control a fenomenului infracţional, neproducându-se perturbări grave ale ordinii şi liniştii publice ori care să afecteze siguranţa cetăţeanului.

Faptele contra patrimoniului

Din totalul infracțiunilor contra patrimoniului, 57% sunt furturi, 19% distrugeri, 8% înşelăciuni și 3% tulburări în posesie, iar diferenţa au constituit alte fapte.

S-au înregistrat scăderi la infracțiunile de furt din locuințe (26%), din curți, anexe gospodărești, gospodării (13%), de animale (15%), din buzunare, poșete sau genți (30%), din auto (30%).

Infracţiunile de tâlhărie au scăzut cu 8 fapte față de anul precedent. Din totalul celor 14 fapte, 50% au fost stradale, 37% au fost comise prin smulgerea bunurilor, iar diferenţa au fost comise în alte locuri.

De remarcat este faptul că nu au fost înregistrate tâlhării în societățile comerciale, în trenuri sau mijloace de transport în comun.

Criminalitatea economico – financiară

Polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat pentru combaterea faptelor ilegale grave din economie, obiectivul prioritar de acţiune fiind menţinerea unui climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu de afaceri stabil şi predictibil.

Din perspectiva rezultatelor înregistrate, reflectate în indicatorii de performanță, în cursul anului 2021, au fost sesizate 157 de infracțiuni şi s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de 63 de suspecţi.

Prejudiciul cauzat, la emiterea rechizitoriilor este de 3.569.590 lei, din care a fost recuperat, în numerar, efectiv în cont bancar sau prin măsuri asiguratorii, 3.251.840 de lei.

În domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase

În acest sector s-au desfăşurat activităţi în cadrul acţiunilor declanşate la nivel naţional, cu un accent deosebit pe respectarea legalităţii deţinerii şi utilizării armelor,

muniţiilor şi a operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, care s-au concretizat în constatarea a 86 de infracţiuni şi indisponibilizarea, în vederea confiscării, 33 de arme, 2.705 bucăți muniție, 930 de capse iniţiere exploziv, 385 kg. vânat, 14.000 de articole pirotehnice şi 18.355 kg. substanţe periculoase.

Infracţionalitatea în domeniul silviculturii

În acest domeniu, au fost înregistrate 142 de dosare penale, s-a confiscat cantitatea de 1618 mc masă lemnoasă (289,33 mii lei) şi au fost aplicate 468 de sancţiuni contravenţionale (în valoare de 547 mii lei). Totodată, au fost confiscate/indisponibilizate 15 fierăstraie mecanice și 2 alte bunuri.

Situaţia apelurilor 112

În ceea ce priveşte situația apelurilor 112, în anul 2021, prin aplicaţie au fost primite 12.861 de apeluri de la cetăţeni, rezultând o medie de 35 apeluri/zi.

Pentru apelare falsă sau abuzivă, poliţiştii au aplicat 802 sancţiuni contravenţionale.

Cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă

În anul 2021, polițiștii Serviciului Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, au emis 19.171 de certificate de cazier cetățenilor.

Odată cu operaţionalizarea, la data de 1 iulie 2021, a ,,Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor”, până la finele anului, au fost eliberate 175 de certificate de integritate pentru persoanele fizice, respectiv 586 de copii de pe Registru, pentru instituții.

Criminalistică

În cursul anului, polițiștii criminalişti care au atribuţii de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei au participat la efectuarea a 1.222 de cercetări la faţa locului şi 303 reconstituiri, percheziţii, recunoaşteri din grup, experimente judiciare, acțiuni și razii și au ridicat 10.626 de urme.

În urma operaționalizării laboratorului de evaluare a comportamentului simulat prin tehnica poligraf, au fost 73 de solicitări pentru testarea unor persoane, astfel activitățile desfăşurate în cadrul acestuia venind în sprijinul poliţiştilor, ajutându-i la stabilirea sincerităţii persoanelor suspectate de săvârşirea unor fapte penale sau a celor care au cunoştinţă despre vreo faptă/împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.

Biroul Protecția Animalelor

Au fost înregistrate 8 infracțiuni pe linia protecției animalelor: 2 de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin, 2 – omorârea animalelor cu intenție, 3 – intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal și 1 – schingiuirea animalelor.

Biroul Pregătire Profesională

Înființat la începutul lunii august, structura a desfășurat activități referitoare la pregătirea părofesională a polițiștilor, pe domeniile pregătirii de specialitate, instrucția tragerii, educație fizică și autoapărare, tactică polițienească și conducere defensivă a autospecialelor de poliție.

Siguranţa în şcoli

Evoluţia infracţionalităţii a fost puternic influenţată de contextul atipic în care s-au desfăşurat cursurile instituţiilor de învăţământ, determinat de pandemia de Covid 19, în sistem online sau hibrid.

În această perioadă, au fost sesizate 16 fapte penale în incinta școlilor, 68% în urban, iar 32 % rural.

Relații cu Publicul

În anul 2021, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj au fost primite şi înregistrate 1.541 de petiţii ale cetăţenilor, majoritatea dintre acestea reprezentând tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Peste 300 de persoane au solicitat audienţă la conducerea inspectoratului și subunităților, în general problemele ridicate de acestea fiind rezolvate pe loc sau în termenul legal, de către structurile de poliţie cărora le-au fost repartizate.

Biroul Județean de Poliție Transporturi Sălaj

În ceea ce privește activitatea Biroului Județean de Poliție Transporturi Sălaj, au fost desfășurate activități în sistem integrat pentru siguranța călătorilor în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători, cât și pentru prevenirea producerii unor accidente la trecerile la nivel cu cale ferată.

În perioada analizată, au fost desfășurate 82 de acțiuni, fiind identificaţi 276 de călători frauduloşi pentru care reprezentanţii autorităţilor feroviare au încasat suprataxe de 2,202 mii lei, au fost aplicate 618 sancțiuni contravenționale și au fost înregistrate 65 de infracțiuni.

În perioada următoare, activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj va avea drept obiective și priorități:

 Creşterea gradului de securitate pentru cetăţeni (urban, rural, rutier, stradal, protejarea vieţii şi a patrimoniului);

 Asigurarea resurselor financiare, umane şi logistice necesare funcţionării în condiţii optime a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj;

 Prevenirea unor evenimente negative care pot afecta grav siguranţa cetăţeanului (inclusiv pe linia migrării infractorilor care văd pandemia ca pe o oportunitate pentru a-și crește sau diversifica activitățile infracționale);

 Menținerea preocupării pentru întărirea responsabilității și profesionalismul polițiștilor în activitatea desfășurată, pentru asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului;

 Creșterea rolului preventiv al poliției, în contextul înfiinţării celor două structuri specializate în siguranţă şcolară şi protecţia animalelor;

 Prevenirea şi combaterea ilegalităţilor silvice şi a celor din domeniul cinegetic

 Accesarea şi implementarea de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.

MULŢUMIM PENTRU SPRIJIN

TUTUROR INSTITUŢIILOR ŞI PARTENERILOR! – Alexandra Sabău purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *