EVALUAREA ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „POROLISSUM” AL JUDEŢULUI SĂLAJ ÎN ANUL 2019

PROIECTUL NAȚIONAL NECENZURAT
12 februarie 2020
Prins la furat de energie electrica
13 februarie 2020

EVALUAREA ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „POROLISSUM” AL JUDEŢULUI SĂLAJ ÎN ANUL 2019

Pentru asigurarea respectării prevederilor actelor normative din domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, în anul 2019 s-au executat un număr de 1444 controale de prevenire, din care:

60 la unităţi administrativ teritoriale (1 municipiu, 3 oraşe, 56 comune);

513 la instituţii;

735 la operatori economici;

136 la obiective de investiţii.

Scopul acestor controale a fost de preîntâmpinare, reducere sau eliminare a riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora.

Pe timpul controalelor de prevenire executate au fost constatate 7905 nereguli, din care 1621 au fost soluţionate pe loc, iar pentru neregulile constatate şi care nu au putut fi soluţionate au fost aplicate 6138 sancţiuni contravenţionale din care 595 amenzi în cuantum de 1.485.100 lei.

În scopul creşterii rolului de autoritate de stat a instituţiei, unitatea noastră a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale şi activităţi de:

– auditarea persoanelor juridice şi fizice atestate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor (28 audituri de supraveghere);

– asistenţă tehnică de specialitate (1315 din care: 199 în domeniul avizării-autorizării, 1095 în domeniul apărării împotriva incendiilor, 15 în domeniul prevenirii dezastrelor, 6 în alte cazuri);

– soluţionare petiţii în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile (10);

– avizarea rutelor de transport a deşeurilor periculoase (54 avize).

Pentru sporirea nivelului de securitate al cetăţeanului, au fost executate controale la 199 obiective identificate că funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu.

La nivelul judeţului, din totalul de 377 obiective (clădiri) de învăţământ un număr de 21 obiective funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu (5,6%).

Pentru autorizarea obiectivelor din judeţ, la nivelul unităţii s-au luat următoarele măsuri:

– instruiri cu proprietarii, investitorii, beneficiarii şi proiectanţii acestor obiective, cu privire la necesitatea obţinerii avizului/ autorizaţiei de securitate la incendiu, modalităţile de obţinere, cât şi sancţiunile stabilite prin lege în cazul nerespectării acestor prevederi;

– acordare de asistenţă tehnică de specialitate, atât la cerere la sediul unității, cât și pe timpul executării controalelor de prevenire;

– prelungirea programului de lucru al Compartimentului Avizare-Autorizare, în zilele de joi până la ora 18:30, pentru a răspunde cererilor persoanelor care solicită audienţă de specialitate.

Îndeplinirea acestui obiectiv a fost îngreunat de calitatea redusă a documentaţiilor depuse în vederea avizării-autorizării, de lipsa fondurilor pentru executarea lucrărilor de conformare, dar şi de lipsa de seriozitate a proiectanţilor sau a persoanelor atestate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Din totalul de 61 de unități administrativ-teritoriale de la nivelul județului, doar 15 au reglementat și organizat serviciul propriu de coșerit.

Respectarea cerinţei fundamentale securitate la incendiu pentru construcţii şi amenajări, respectiv în domeniul proiectării şi realizării adăposturilor de protecţie civilă.

Cadrele Compartimentului Avizare-Autorizare a soluţionat un număr de 192 cereri pentru emiterea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu, astfel:

121 cereri emitere avize de securitate la incendiu, din care au fost respinse 35 (29%) ;

71 cereri emitere autorizații de securitate la incendiu, din care au fost respinse 20 (28%).

Alte activități privind securitatea la incendiu și protecție civilă:

232 puncte de vedere privind securitatea la incendiu;

1 punct de vedere privind protecţia civilă;

4 avize de amplasare a construcţiilor în interiorul parcelelor;

16 acorduri pentru organizarea jocurilor de artificii;

1 acord de comercializare a articolelor pirotehnice.

Cadrele cu atribuţii au participat la 101 de şedinţe de analiză tehnică şi de urbanism organizate pe linia securităţii la incendiu, respectiv în domeniul proiectării şi realizării adăposturilor de protecţie civilă.

Creşterea participării voluntarilor în echipele de intervenţie ale ISU

La nivelul unităţii au fost derulate mai multe campanii de mediatizare a programului naţional „Salvator din Pasiune”, Ziua Internaţională a Voluntariatului (5 Decembrie) fiind adusă în atenţia populaţiei în mass-media locală, pe pagina de Facebook a instituţiei şi prin distribuirea de fly-ere.

Aceste eforturi s-au concretizat prin recrutarea în acest an a unui număr de 43 de voluntari care împreună cu cei recrutați în anii anteriori au participat la un număr de 455 activităţi (28 de informare preventivă, 433 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren şi 384 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat împreună cu echipajele SMURD).

Cooptarea unui număr cât mai mare de voluntari în rândul nostru va fi o prioritate, astfel încât societatea civilă să devină un partener de nădejde în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Consolidarea şi dezvoltarea capacităţii operaţionale şi de răspuns

Din statistica situaţiilor de urgenţă produse pe raza judeţului Sălaj, a reieşit că pe parcursul anului 2019 în zona de competenţă a inspectoratului au avut loc 5272 evenimente, în medie 14,4 evenimente pe zi.

Situaţia comparativă a evenimentelor înregistrate comparativ 2012 – 2019:

Dinamica situaţiilor de urgenţă / intervenţii SMURD pentru anii 2012 – 2019:

Situaţia tipurilor de misiuni 2018– 2019

Alarmele false

Comparativ cu anul 2018, alarmele false au scăzut cu 24,61%, ajungând la 49.

Intervenţii pentru stingerea incendiilor

Repartiţia incendiilor după împrejurarea determinantă

Împrejurarea determinantă 2018 2019
Instalaţii electrice defecte 55 68
Echipamente electrice improvizate 11 9
Aparate electrice sub tensiune nesupravegheate 5 4
Sisteme de încălzire defecte 7 2
Mijloace de încălzire improvizate/nesupravegheate 12 3
Coş burlan de fum defect sau necurăţat 30 30
Cenuşă, jar şi scântei de la sistemele de încălzit 9 11
Jocul copiilor cu focul 5 6
Fumatul în locuri nepermise 11 11
Sudură 4 3
Autoaprindere sau reacţii chimice 0 3
Scântei mecanice, electrostatice şi frecare 3 0
Scurgeri/scăpări de produse inflamabile 5 6
Defecţiuni tehnice de proiectare, construcţii şi montaj 0 0
Defecţiuni tehnice de exploatare 4 3
Nereguli organizatorice 0 1
Explozie urmată de incendiu 1 0
Accident urmat de incendiu 1 0
Trăsnet şi alte fenomene naturale 0 0
Acţiune intenţionată 21 14
Alte împrejurări 9 0
Foc deschis în spaţii închise 10 9
Foc deschis în spaţii deschise 16 42
Fumatul în timpul somnului 2 0

Dinamica intervenţiilor pe subunităţi, la situaţii de urgenţă, comparativ 2018-2019

  • Detaşamentul de pompieri Zalău : 298 situaţii de urgenţă
  • Garda de intervenţie nr.2 Cehu Silvaniei : 57 situaţii de urgenţă
  • Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei : 182 situaţii de urgenţă
  • Garda de intervenţie nr.2 Nuşfalău : 59 situaţii de urgenţă
  • Secţia de pompieri Jibou : 125 situaţii de urgenţă
  • Garda de intervenţie nr.2 Ileanda : 38 situaţii de urgenţă
  • Garda de intervenţie nr.3 Hida : 24 situaţii de urgenţă
  • Punctul de lucru Sărmăşag : 40 situaţii de urgenţă
  • Punctul de lucru Sânmihaiu Almaşului: 40 situaţii de urgenţă.

ASIGURAREA ASISTENŢEI MEDICALE DE URGENŢĂ

Începând cu data de 01.04.2019 în cadrul Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare au fost operaţionalizate 1 echipaj TIM la Zalău şi un echipaj de prim ajutor calificat la Jibou.

În perioada 01.04.2019-31.12.2019 echipajul TIM a participat la 750 intervenţii.

Astfel la nivelul judeţului asistenţa medicală de urgenţă este asigurată cu:

– 1 ambulanţă TIM Zalău

– 1 ambulanţă EPA Şărmăşag

– 1ambulanţă EPA Şimleu Silvaniei

– 1 ambulanţă EPA Nuşfalău

– 1 ambulanţă EPA Jibou

– 1 ambulanţă EPA Ileanda

– 1 ambulanţă EPA Sânmihaiu Almaşului

Misiuni ale echipajelor SMURD

  • Dinamica intervenţiilor SMURD
  • Persoane asistate

Repartiţia misiunilor echipajelor de prim ajutor calificat (EPA) de la nivelul judeţului în ordinea numărului de intervenţii: Punct de lucru Sânmihaiu Almaşului 764 Garda nr. 2 Nuşfalău 625 Punct de lucru Şărmăşag 588 Secţia Şimleu Silvaniei 453 Garda nr. 2 Ileanda 439 Secţia Jibou 410 în perioada (01.04. – 31.12.2019)
Situaţia comparativă 2018-2019 a misiunilor echipajelor SMURD:
Echipajul medical 2018 2019 EPA Sărmăşag 401 588 EPA Şimleu Silvaniei 406 453 EPA Nuşfalău 534 625 EPA Sînmihaiu Almaşului (înfiinţat în 16.12.2018) 27 764 EPA Ileanda 352 439 EPA Jibou (înfiinţat în 01.04.2019) 0 410

Distribuţia intervenţiilor (4263) în acordarea asistenţei medicale de urgenţă, în funcţie de tipul de afecţiuni pe anul 2019, este următoarea: traumatisme – 1293 (30 %), intoxicaţii – 306 (7 %), prim-ajutor la accidente rutiere – 179 (4 %), descarcerare – 123 (3 %), afecţiuni medicale generale – 1735 (42%), arsuri – 24 (0,5%) SCR – 229 (5 %), afecţiuni neuro-psihiatrice – 193 (4,5 %), asistenţa persoanelor – 88 (2 %) , găsit decedat – 33 (0.5%) alte afecţiuni – 47 (1%). Transport interclinic medicalizat – 14 (0,5%)
Din totalul de 229 de intervenţii în care persoana asistată a fost în stop cardio-respirator şi la care s-au iniţiat manevrele de resuscitare un număr de 57 persoane au răspuns favorabil manevrelor de resuscitare şi au fost predate unităţilor de primire urgenţe cu funcţii vitale prezente. (24,89 %).

Din statistica intervenţiilor, se remarcă faptul cămisiunile SMURD reprezintă 72,35% din totalul intervenţiilor.

Din analiza intervenţiilor, se evidenţiază importanţa punctelor de lucru Sînmihaiu Almaşului şi Sărmaşag, având în vedere numărul intervenţiilor înregistrate de echipajele de intervenţie din cadrul acestor puncte de lucru.

Menţionăm faptul că prin Punctul de lucru Sărmășag se asigurăunu răspuns operativ şi eficient pentru gestionarea tipurilor de risc identificare pentru cele 7 UAT-uri din jud. Sălaj (Sărmăşag, Bobota, Şamşud, Chieşd, Bocșa, Carastelec şi Măeriște) si 2 UAT-uri din jud.SM (com. Supur si loc. Corund din com. Bogdand), cuprinzând un număr de 28 localitati, cu o populatie de cca 23.638 locuitori, asigurându-se un timp de răspuns cuprins intre 5-31 minute.

Punctul de lucru Sînmihaiu Almaşului asigurăunu răspuns operativ şi eficient pentru gestionarea tipurilor de risc identificare pentru cele 6 unități administrativ-teritoriale din jud. Sălaj (Românași, Sânmihaiu Almaşului, Zimbor, Cuzăplac, Agrij şi Buciumi) cu 26 sate aparţinătoare, cu o populatie de cca 10. 075 locuitori, asigurându-se un timp de răspuns cuprins intre 5-40 minute.

Totodată, prin înfiinţarea echipajului TIM Zalău, începând cu data de 01.04.2019, pe lângă numărul semnificativ de intervenţii înregistrat de către echipaj (750 intervenţii in 9 luni), a crescut semnificativ calitatea actului medical în cadrul echipajelor de prim ajutor.

Consolidarea capacităţii umane, logistice şi administrative

Îmbunătăţirea dotării cu echipamente şi mijloace tehnice, bunuri materiale şi echipamente de protecţie adaptate tuturor categoriilor de misiuni

Prin derularea programelor naţionale s-a reuşit îmbunătăţirea dotării cu tehnică de intervenţie necesară îndeplinirii misiunilor specifice:

-3 ambulanţe tip B2 VW Transporter

-o ambulanţă tip C1 Mercedes Sprinter

-o ambulanţă tip C1 Renault Master

-un autoturism marca Dacia Duster

-un autoturism marca Dacia Dokker

Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj, au fost realizate achiziții însemnate, peste 600 mii lei constând în mijloace fixe și obiecte de inventar astfel îmbunătăţindu-se condiţiile de lucru la nivelul inspectoratului . Dintre acestea enumerăm:

  • vehicul utilitar (UTV de intervenție )
  • drona
  • autoturisme de intervenție
  • remorcă trailer transport autoturisme şi transport materiale
  • sonar pentru barcă

Îmbunătăţirea politicii de personal pentru recrutare, selecţionare,formare şi asigurarea unei evoluţii coerente şi predictibile în carieră

În perioada analizată gradul de încadrare cu personal a fost de ~90,3% .

Se înregistrează un număr de 50 posturi vacante, raportul pierderi/ încadrări fiind de 24/16.

O activitate susţinută a reprezentat-o cea recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de formare iniţială ale MAI, care s-a concretizat în recrutarea, a 34 candidaţi pentru sesiune de admitere la Şcoala de subofiţeri din ianuarie 2019 din care au fost admişi 12 şi a 44 candidaţi pentru sesiunea ianuarie 2020. De asemenea au fost recrutaţi 5 candidaţi pentru admiterea la Facultatea de Pompieri şi 3 pentru Academia Forţelor Terestre dintre care au fost admişi 2 candidaţi.

Deşi în ultimii doi ani numărul candidaţilor recrutaţi şi al celor admişi a crescut cu peste 50%, numărul absolvenţilor repartizaţi în unitate a rămas redus (2 candidaţi în anul 2019).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *