Exista riscul ruperii barajului din Bradet şi a inundării obiectivelor şi imobilelor din aval

Persoana disparuta: Todoran Lucian de 38 ani din satul Lazuri
23 iunie 2010
Pagubele produse de inundatii in Salaj sunt imense
23 iunie 2010

Exista riscul ruperii barajului din Bradet şi a inundării obiectivelor şi imobilelor din aval

Prefectul judeţului Sălaj, Vegh Alexandru, a solicitat miercuri, 23 iunie, în cadrul videoconferinţei convocate de premierul Emil Boc, sprijin pentru decolmatarea lacului de retenţie a viiturilor din Zalău, dat fiind faptul că în situaţia actuală, datorită precipitaţiilor abundente, apa a atins chiar şi

 

nivelul maxim de retenţie al acumulării, existând riscul ruperii barajului şi provocării unor importante pagube materiale. 

„Vă cer sprijin în decolmatarea lacului din Zalău, de la poalele Meseşului, obiectiv ce se află în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), deoarece, în cazul unor noi precipitaţii abundente, există riscul ruperii digului barajului şi a inundării imobilelor şi obiectivelor din aval. Problema a fost semnalată deja şi printr-o adresă trimisă de Primăria Zalău celor de la ANIF”, a precizat, în cadrul videoconferinţei, Vegh Alexandru.  

Primul ministru Emil Boc a reprezentanţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să analizez şi situaţia şi să ia măsurile care se impun.  

Conform datelor furnizate de Călin Morar, inspector şef în cadrul Unităţii de Administrare Sălaj a ANIF, lacul de retenţie din Zalău este colmatat în proporţie de 60%, condiţie în care nu poate îndeplini eficient rolul de reţinere a undelor de viitură. Mai mult, ca urmare a ploilor din ultima perioadă, apa acumulată în lac a ajuns la nivelul maxim al deversorului, existând riscul ruperii barajului de retenţie şi a inundării obiectivelor şi imobilelor din aval. Barajul frontal amplasat la poalele Meseşului este realizat din pământ şi are o lungime a frontului de barare de 135 de metri, cu o lăţime la coronament de 4 metri.  

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *