I-au salvat viata unui barbat cazut pe strada

Polițistul din Jibou a rămas fără loc de muncă
13 decembrie 2023
Intră în magia și spiritul Crăciunului la Cinema!
14 decembrie 2023

I-au salvat viata unui barbat cazut pe strada

Miercuri, în jurul orei 09.00, o persoană a apelat numărul unic de urgență 112 anunțând faptul că un bărbat în vârstă se află inconștient, căzut într-o parcare de pe strada B.P. Hașdeu din municipiul Zalău. Un echipaj de jandarmerie aflat în apropiere a ajuns imediat la fața locului, unde l-a găsit pe bărbat întins pe jos. Colegii noștri au verificat semnele vitale ale bărbatului și i-au acordat măsuri de prim-ajutor. La fața locului au intervenit ulterior, succesiv, un echipaj de ambulanță și unul SMURD care au continuat manevrele de resuscitare, bărbatul fiind ulterior stabilizat și transportat la spital.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, jandarmii sălăjeni au fost instruiți de către personal specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj în acordarea primului ajutor de bază, în cadrul mai multor activități de instruire care au debutat în octombrie 2022.

Felicitări colegilor și tuturor celor implicați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *