IMPORTANT! Preluarea cererilor pentru biletele de tratament aferente anului 2022

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES
3 februarie 2022
Comunicat de presă privind derularea de activități în mediul rural în vederea promovării educației prin patrimoniu
3 februarie 2022

IMPORTANT! Preluarea cererilor pentru biletele de tratament aferente anului 2022

În atenția persoanelor îndreptățite la acordarea unui bilet de tratament (pensionarii și asigurații sistemului public de pensii precum și beneficiari ai unor legi speciale care prevăd un astfel de drept)

Casa Județenă de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) informează pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii care vor să urmeze tratament balnear, că a început preluarea cererilor pentru biletele de tratament aferente anului 2022. Până în prezent, pentru acest an, au fost depuse 301 cereri privind acordarea de bilete de tratament.

Pentru a beneficia de un bilet de tratament, este necesar ca persoanele interesate să depună sau să transmită, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet, (prin poștă la adresa: Zalău, B-dul Mihai Viteazul, nr. 85, sau e-mail: [email protected]), la instituția noastră cererea tip completată corect cu toate elementele prevăzute de document, necesare în vederea identificării solicitantului, opțiunilor acestuia și a categoriei de beneficiar. La cerere se va anexa doar copia actului de identitate, urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului.

Costul unui bilet pentru un pensionar este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurați ai sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie și din câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, respectiv din venitul lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția.

În cazul asiguraților (angajaților), al căror câștig brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, este mai mic sau egal cu câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul curent, cuantumul contribuției individuale este de 50% din prețul biletului de tratament balnear, iar în cazul în care câștigul brut realizat, este mai mare decât căștigul salarial mediu brut, se achită prețul integral al biletului de tratament balnear.

Cererile se pot depune la sediul instituției, zilnic, de luni până joi între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00.

Modelul de cerere se găsește la sediul instituției noastre sau se poate descărca de pe site-ul instituției www.cjpsalaj.ro, de la secțiunea Informații de interes public – Formulare tip.

Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament.

Alina TĂMAŞ

CONSILIER

COMPARTIMENTUL COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *