In atenţia absolvenţilor de învățământ

ATENTIE! VA PLOUA CU GRINDINĂ ÎN SĂLAJ
12 iulie 2023
Florin Dumitrescu explorează piețele din Sălaj
12 iulie 2023

In atenţia absolvenţilor de învățământ

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj reaminteşte absolvenţilor de învățământ din promoţia 2023 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piaţa muncii.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor. Menţionăm că în acest an, data absolvirii studiilor liceale conform prevederilor legislative, este 2 iunie. Absolvenţii de licee se pot înregistra în acest interval de timp, data de 1 august fiind data limită. Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii indemnizației de șomaj în cazul în care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul menționat.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în evidenţele agenţiei, sunt:
– actul de identitate;
– diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
– Curriculum Vitae.
Ca urmare a înregistrării în evidențele AJOFM Sălaj, absolvenţii pot beneficia de: informare şi consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, prima de inserție pentru absolvenţii care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 598 lei).De asemenea, persoanele înregistrate în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă pot beneficia de prime de mobilitate, de acestea putând beneficia și absolvenții de învățământ, după expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire.
Totodată, pentru a veni în sprijinul integrării pe piaţa muncii a persoanelor înregistrate în evidenţele agenţiei, în luna octombrie ANOFM va organiza, la nivel naţional, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Subliniem faptul că, după expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă, aceştia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni.
Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj si venituri de completare, sau pot fi obținute la sediul AJOFM Sălaj, din Zalău, str. T.Vladimirescu nr.8, tel: 0260612463.
Agenţia Judeţeană pentru Ouparea Forţei de Muncă Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *