In memoriam Doru Dinu GLĂVAN, un simbol al omeniei

IMEDIAT DUPĂ COMITEREA FAPTEI, POLIȚIȘTII DIN JIBOU AU PRINS O PERSOANĂ BĂNUITĂ DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ
31 octombrie 2021
95 de persoane au fost verificate în aplicația STS cu privire la deținerea certificatului de vaccinare
1 noiembrie 2021

In memoriam Doru Dinu GLĂVAN, un simbol al omeniei

Doru Dinu GLĂVAN, născut în 7 iunie 1946, la Reșița, a încetat din viață duminică, 31 octombrie 2021, din cauza infectării cu COVID 19. Era președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), fiind la al treilea mandat în această funcție.
Îndrăgind și publicând articole în perioada școlii elementare, a ajuns corespondent în presa locală și regională, la vârsta majoratului. A fost corespondent și la ziarele „Sportul Popular” și „Sportul”. Apoi, a avut funcția de cronicar sportiv al postului național român de radio. Datorită calităților sale reportericești, a transmis și a comentat, pentru Radio București, aspecte de la Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, gimnastică și natație, și chiar de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo (Iugoslavia, 8 – 19 februarie 1984).
În anul 1995, din inițiativa lui, s-a înființat, la Reșița, Fundația „Radio Caraș-Severin”, cea care, un an mai târziu, a dobândit statutul oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune. Sub directoratul lui, acest post de radio a avut o bogată și intensă activitate în zona de sud-vest a României și în teritoriile locuite de români în Serbia: Voivodina și Valea Timocului.
Fiind o personalitate marcantă a presei românești, Doru Dinu Glăvan, cum spuneam, a fost ales de trei ori președinte al UZPR, ultima dată în anul 2020. În urma unei activități organizatorice bune, a reușit să obțină, pentru UZPR, statutul de „Uniune de creație de utilitate publică”! Adică dreptul ziariștilor de a fi considerați creatori, precum: scriitorii, actorii, muzicienii, artiștii plastici, arhitecții. În acest context, a avut o contribuție importantă la revizuirea, consolidarea și aprobarea noului Statul al UZPR.
L-am cunoscut bine pe Doru Dinu Glăvan, respectându-ne reciproc. A fost prezent la filialele uniunii din țară și diaspora, unde, în timpul vizitelor de lucru, a îndemnat jurnalișttii la o activitate profesională judicioasă, sub deviza: „Împreună scriem istoria clipei/clipelor!”, întrucât „nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul” (Gabriel Garcia Márquez). A fost oaspete de seamă și al orașului Șimleu Silvaniei, în anul 2018, participând la ședința Consiliului Local, în care eu (alături de alți doi șimleuani) am fost declarat „Cetățean de Onoare” al urbei de la poalele Măgurii Țării Silvaniei. În plus, l-am urmărit îndeaproape, la București, în cadrul desfășurării Adunărilor Generale ale UZPR, precum și la celebrarea Centenarului Uniunii, sub genericul de mare rezonanță istorică „Ziaristul român – promotor al Marii Uniri. Sărbătorirea a 100 de ani de jurnalism profesionist în România (1919 – 2019)”. A organizat și desfășurat, în mai multe rânduri, Gala Premiilor UZPR (pe diferite teme/subiecte), la opt categorii de activități jurnalistice și publicistice, fiecare cu câte un „Laudatio”, susținut de oameni de cultură, personalități ale vieții publice.
Tema de concurs pentru anul 2021 este „Pandemie și Patriotism”. Doru Dinu Glăvan va lipsi de la acest eveniment. Păcat!… S-a grăbit să plece prea devreme (la 75 de ani), chiar în grabă și, poate, nemeritat, sus în Cer, la viața veșnică, în dreapta Domnului! El a fost și rămâne un simbol al OMENIEI! A dus o viață închinată gazetăriei, luptând, cu „cuvântul” cuvintelor, pentru renașterea condiției de gazetar, dezvoltând și consolidând dreptul la o identitate corectă și adevărată a jurnalistului român, în „registrul” gazetăresc al marelui și inegalabilului Mihai Eminescu!
În această conjunctură nefericită, se cuvine să-i aducem lui Doru Dinu GLĂVAN respectul meritat și să-i păstrăm frumoasele amintriri!
Codoleanțe familiei îndurerate și greu încercate! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *