ÎN MIJLOCUL ELEVILOR DE ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI

Incendiu în localitatea Bicaz
5 octombrie 2022
Miercuri nu au lucrat la platoul de langa statuia Wesselenyi
5 octombrie 2022

ÎN MIJLOCUL ELEVILOR DE ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI

La data de 4 octombrie a.c., polițiștii, jandarmii și pompierii sălăjeni au fost alături de elevii Licelului cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.

Toate forțele M.A.I. de la nivel județean au răspuns prezent la invitația conducerii liceului de a prezenta mijloacele din dotare, dar mai ales de a descrie elevilor maniera în care educația contribuie la dezvoltarea unei vocații și la formarea unei cariere în slujba semenilor.

Polițiștii de siguranță școlară, cei rutieri, de la criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat mijloacele din dotare și le-au oferit adolescenților sfaturi cum să se ferească de probleme și cum să nu devină victime ale accidentelor rutiere, agresiunilor, furturilor sau altor fapte antisociale.

Prevenirea și efectele nocive ale consumului de droguri, alcool și tutun a fost o altă temă de interes pentru tineri, prezentată de specialiștii Agenției Naționale Antidrog Sălaj, împreună cu polițiștii de siguranță școlară.

De asemenea, jandarmii și pompierii le-au expus elevilor mijloacele din dotare și le-au oferit soluții în prevenirea evenimentelor neplăcute ce intră în aria lor de competență.

La mulți ani, stimați dascăli! Ne bucurăm să contribuim alături de dumneavoastră la educația copiilor noștri! – Ioana Rus purtător de cuvânt Polția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *