In weekend se circula cu autorizaţia provizorie expirată si sub influenta alcoolului

Doze suplimentare de vaccin antiHPV
4 mai 2010
Copil de 5 ani ranit intr-un accident
4 mai 2010

In weekend se circula cu autorizaţia provizorie expirată si sub influenta alcoolului

· Vineri, în jurul orei 10.45, a fost depistat G. Andrei de 34 ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe str. S. Bărnuţiu, din municipiu, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată.

 

Poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

· Alte trei dosare penale au fost întocmite de poliţişti în acest week-end, pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice.

Primul „şofer”, B. Csaba de 24 ani, din Zalău, a fost surprins de poliţişti, sâmbătă, în jurul orei 22.45, în timp ce conducea autoturismul prin localitatea Meseşenii de Jos, fără a poseda permis de conducere, dar şi cu o alcoolemie de 1,03 mg/l în aerul expirat.

Ceilalţi doi conducători auto, au fost surprinşi duminică, primul, M. Daniel, din Var, în timp ce conducea autoturismul prin localitate, cu o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce al doilea, B. Daniel de 29 de ani, din Timişoara, a fost depistat de poliţişti conducând autoturismul prin localitatea Cizer, cu o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *