Incendiere de deșeuri

Tânăr, bănuit de tâlhărie, reținut de polițiștii sălăjeni
29 ianuarie 2023
A PRIMIT AMENDĂ ȘI A RĂMAS FĂRĂ LEMNE
30 ianuarie 2023

Un echipaj de jandarmerie, aflat în patrulare, a observat că din curtea unui imobil se degajă un fum negru și dens.

La fața locului a fost depistat un bărbat de 50 de ani în timp ce incendia diverse deșeuri din plastic.

Incidentul a avut loc miercuri, 25 ianuarie a.c., în jurul orei 16.40, pe strada Văii din orașul Șimleu Silvaniei.

În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 66, lit. „e” din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, respectiv „incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect”, acte ce vor fi înaintate organelor judiciare pentru continuarea cercetărilor.

Reamintim cetățenilor că, în conformitate cu actul normativ anterior menționat, atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanelor nu poate fi neglijată, următoarele fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă:

a) eliminarea deşeurilor care au făcut obiectul transferului, aşa cum este definit de Regulamentul (CE) 1.013/2006, în spaţii neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale;

b) colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu;

c) comercializarea, abandonarea sau neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe durata şi pe parcursul tranzitării teritoriului României;

d) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deşeurilor introduse ilegal în ţară sau a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse;

e) incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect;

f) îngroparea deşeurilor;

g) eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate;

h) abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *