Incendiu cu victime la Cehu Silvaniei

Primarul municipiului Zalău, Florin Florian, împreună cu viceprimarul Nicolae Fazakas, au efectuat o vizită la Centrele pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe” și „A doua familie”, precum și la Centrul de zi pentru copii
12 iunie 2025
A FOST IDENFITICATA PERSOANA CARE A FOST LA VOLANUL MASINII
13 iunie 2025

Incendiu cu victime la Cehu Silvaniei

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02:00, un incendiu puternic a izbucnit la o locuință din orașul Cehu Silvaniei, mobilizând de urgență echipajele de intervenție.

Pompierii din cadrul Pichetului Cehu Silvaniei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta atât la acoperiș, cât și în interiorul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului concomitent cu evacuarea a două persoane surprinse în locuință. Una dintre victime a fost găsită în stare de inconștiență, cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, fiind predată echipajului de terapie intensivă mobilă și transportată la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Din păcate, a doua victimă a fost găsită decedată în interiorul locuinței.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o țigară nestinsă uitată în interiorul imobilului. În urma evenimentului, au ars o parte din acoperiș și bunurile aflate în interiorul casei.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!

ℹ️Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *