Informare privind rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2021

Consiliul Județean Sălaj va invită la dezbaterea publică pentru elaborarea ”Strategiei de Dezvoltare a județului 2021 – 2027”
6 iulie 2021
Lucrările de asfaltare a străzii Gheorghe Doja impun restricții de circulație
6 iulie 2021

Informare privind rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2021

Ministerul Educației a publicat, astăzi, 5 iulie 2021, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele Examenului național de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rezultatele au fost afișate și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

În județul Sălaj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este 65,81% (60,26% în sesiunea iunie-iulie 2020). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 70,57% (66,07% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 27,75% (26,89% – sesiunea iunie-iulie 2020).

Au promovat 1024 candidați, dintr-un total de 1556 candidați prezenți. Dintre aceștia, 976 candidați provin din promoția curentă, iar 48 candidați sunt din promoțiile anterioare.

Un singur candidaț, de la Colegiul Național „Silvania” Zalău a obținut media generală 10 (3 candidați în prima sesiune a anului trecut: 2 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău și 1 de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei).

Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat la următoarele colegii/licee: Colegiul Național „Silvania” Zalău (97,56%), Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău (90,74%), Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei (83,33%).

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 7 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română (6 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău și 1 de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei);
  • 14 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă (7 de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, 4 de la Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna și câte 1 candidat de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău și Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei);
  • 33 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 7 dintre care 5 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău și 2 de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei / Istorie – 26 dintre care 11 de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, 8 de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău și 7 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău)
  • 91 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (46 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, 20 de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, 10 de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, 7 de la Colegiul Tehnic „Al. Papiu Ilarian” Zalău, 4 de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou și câte 1 candidat de la Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău și Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie 2021, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate, vineri, 9 iulie 2021.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *