Instruirea personalului didactic în domeniul situaţiilor de urgenţă

Cal cazut
Caruta cu cal cazuta in raul Crasna
24 februarie 2010
Au condus sub influenta alcoolului, cu numere false si cu autoturisme neinmatriculate
25 februarie 2010

Instruirea personalului didactic în domeniul situaţiilor de urgenţă

În data de 23 februarie 2010 în sala festivă a Colegiului Naţional „Silvania” Zalău s-a desfăşurat instruirea personalului didactic desemnat să execute pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a copiilor şi elevilor din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din judeţ.

Activitatea a vizat, pe de o parte, organizarea şi desfăşurarea pregătirii copiilor şi elevilor, pregătire care se desfăşoară la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ prin parcurgerea temelor de specialitate şi prin antrenamentele practice privind modul de comportare şi acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, în funcţie de particularităţile de vârstă specifice nivelurilor  de învăţământ.

Pe de altă parte, a vizat organizarea activităţilor dedicate „Zilei Protecţiei Civile din România”,  în această săptămâna cadrele Inspecţiei de prevenire urmând să desfăşoare în şcoli din municipiul Zalău, localităţile Băbeni şi Plopiş lecţii având ca tematică măsurile de prevenire şi modul de comportare în cazul manifestării riscurilor naturale.

În data de 26 februarie la sediul ISU se va organiza Ziua Porţilor Deschise unde va fi prezentată tehnica şi materialele de intervenţie specifice la dezastre, vor fi desfăşurate concursuri cu copiii participanţi, vor fi oferite materiale de informare preventivă.

Cpt. Crişan Ioana

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *