ÎNTREVEDERE ÎNTRE PREȘEDINTELE CJ SĂLAJ ȘI MINISTRUL MARCEL BOLOȘ

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII CONTINUĂ
26 mai 2022
ȘTAFETA OMAGIALĂ INVICTUS ÎȘI CONTINUĂ TRASEUL SPRE MONUMENTUL DE LA GORGANA
27 mai 2022

ÎNTREVEDERE ÎNTRE PREȘEDINTELE CJ SĂLAJ ȘI MINISTRUL MARCEL BOLOȘ

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, s-a întâlnit miercuri, 25 mai, la București, cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ioan-Marcel Boloș, discuțiile fiind axate pe fondurile europene disponibile pentru județul Sălaj prin Programul Operațional Regional 2021-2027 și PNRR.📌 „În primul rând, îmi exprim încrederea că județul se va dezvolta așa cum ne dorim cu toții, noi, sălăjenii. Sunt convins că vremea când alții ne considerau săracii Ardealului a trecut și că împreună vom demonstra că suntem în stare să reconstruim acest județ, să reconstruim Țara Silvaniei. Prin munca noastră, a tuturor, vom ocupa locul și rolul pe care îl merităm în Regiunea Nord-Vest. De aceea, întrevedere a avut ca principal scop identificarea surselor de finanțare pentru implementarea de proiecte care să contribuie la progresul general al județului nostru. A fost o întâlnire benefică, în cadrul căreia am lămurit aspecte importante privind principalele investiții pe care dorim să le implementăm cu ajutorul fondurilor europene disponibile în următoarea perioadă de programare. Printre acestea se numără construcția parcurilor industriale din Zalău, Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei, înființarea unui parc acvatic la Șimleu Silvaniei sau crearea unei infrastructuri de agrement la nivelul municipiului Zalău, pe terenul primit recent de la Ministerul Apărării Naționale. De asemenea, am identificat surse de finanțare și pentru investițiile din sănătate, cum ar fi Centrul Oncologic, heliportul Spitalului Județean, Blocul Operator sau Ambulatoriul de Specialitate. Având în vedere că în perioada de programare 2021-2027 va exista o axă de finanțare dedicată infrastructurii educaționale, avem în plan să accesăm fonduri pentru construcția de la zero a unei unități de învățământ special. Am purtat discuții și în ceea ce privește digitalizarea instituțiilor din subordinea CJ Sălaj, eficientizarea din punct de vedere energetic a clădirilor aflate în patrimoniul județului, respectiv dezvoltarea și consolidarea sistemului de management integrat al deșeurilor. O altă temă abordată se referă la promovarea turismului la nivelul județului, prin accesarea de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și valorificarea unor importante obiective turistice din Sălaj. Cât despre infrastructura de transport rutier, județul nostru va putea accesa, în exercițiul financiar 2021-2027, peste 100 de milioane de euro”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *