Investitii de peste 400 milioane lei la E.ON Romania

Prins cu 1,21 mg/l alcool pur in aerul expirat
9 aprilie 2014
” Scoala Altfel „marcata de elevii de la Voievodul Gelu
9 aprilie 2014

Investitii de peste 400 milioane lei la E.ON Romania

În urma unui acord cu Electrica S.A., E.ON a achiziţionat, în luna februarie a acestui an, prin intermediul unei tranzacţii în valoare

de aproximativ 31,5 milioane euro, pachete de acţiuni deţinute de compania de stat la  E.ON Energie România şi E.ON Moldova Distribuţie. După exercitarea acestei opţiuni de cumpărare, E.ON  România deţine 53,38% din acţiunile E.ON Energie România, respectiv 68% din acţiunile E.ON Moldova Distribuţie. Tranzacţia s-a încheiat ca urmare a deciziei pronunţate la finele anului 2013 de Curtea de Arbitraj de la Paris în favoarea E.ON România.

 

Investiţii în reţelele de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice Companiile E.ON din România au investit, în total, anul trecut, circa 369 milioane de lei (83 milioane de euro) în special în modernizarea reţelelor  de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Pentru 2014 sunt bugetate investiţii de 406  milioane de lei (aproximativ 95 milioane de euro), sumele fiind direcţionate cu prioritate către proiectele de modernizare a reţelelor de distribuţie. “Pentru acest an, ne-am propus cel mai ambiţios plan de investiţii din ultimii nouă ani. Deşi există unele probleme, cum ar fi cele legate de introducerea unor taxe şi recunoaşterea unor costuri, în urma dialogului cu autorităţile am reuşit să identificăm soluţii de echilibru, astfel că sperăm să putem evita pe cât posibil un eventual risc de a reduce investiţiile”, a declarat Frank Hajdinjak, Director General  E.ON România.
Gaze naturale – E.ON Gaz Distribuţie a investit, în 2013, circa 187 milioane de lei, sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de 690 km şi  extins pe o lungime de 93 km. Pentru acest an,  bugetul prevăzut pentru investiţii se menţine la un nivel apropiat de cel din anul precedent. Energie electrică – E.ON Moldova Distribuţie a investit circa 168 milioane de lei  anul trecut, iar pentru acest an sunt  preconizate investiţii de 210 milioane de lei, în special în infrastructura de electricitate. Investiţii de 100 de milioane euro în trei mari proiecte de modernizare a reţelelor  Până la finele anului viitor E.ON va avea  implementate la Cluj Napoca, Iaşi şi în alte localităţi din Moldova trei proiecte de modernizare a reţelelor de distribuţie gaze naturale şi energie electrică, în valoare totală de aproape 100 milioane de euro. Acestea vor fi  realizate atât din fonduri proprii (circa 67 milioane de euro), cât şi din fonduri europene (circa 33 milioane de euro).  Investiţii bugetate de 20 milioane de euro pentru contorizarea inteligentă Montarea de contoare  inteligente la consumatori, ca parte a implementării conceptului “smart grid”, este o prioritate pentru E.ON Moldova Distribuţie.  Contoarele inteligente permit monitorizarea consumului şi a parametrilor de funcţionare a  reţelei în timp real, precum şi transmiterea automată a acestor informaţii către distribuitor.  La sfârşitul anului 2013, compania avea deja instalate aproximativ 36.900 contoare inteligente, urmând ca până la finele lui 2015 să fie montate circa 174.000 contoare, investiţia fiind de aproximativ 20 milioane de euro. O altă realizare a ultimilor ani este integrarea totală/parţială în SCADA a 97 de staţii de transformare a energiei electrice,  55 dintre acestea fiind integrate total. SCADA este un sistem automatizat care, în cazul unor disfuncţionalităţi în  alimentarea cu energie electrică, emite avertizări, fiind astfel posibilă intervenţia rapidă prin comandă de la distanţă. Efortul investiţional susţinut se reflectă în îmbunătăţirea calităţii serviciilor. Astfel, în cazul serviciului de distribuţie a energiei electrice, numărul întreruperilor s-a redus, în 2013, cu aproximativ 35%, comparativ cu anul 2008, iar durata întreruperilor în distribuţia energiei a scăzut cu aproximativ 50%, raportat la acelaşi an. În ceea ce priveşte defectele de pe reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, numărul  acestora s-a diminuat cu 23% în anul 2013 faţă de anul 2011. Investiţiile totale realizate de E.ON de la venirea sa pe piaţa din România se ridică la circa 5,2 miliarde de lei (peste 1,1 miliarde de euro).
„E.ON va continua să investească sume importante pentru securitatea şi siguranţa consumatorilor de gaze naturale şi energie electrică. În toţi aceşti ani de când este prezent pe piaţa de energie din România, E.ON a  dovedit că este unul dintre cei mai importanţi investitori, dar şi un contribuabil semnificativ, virând către statul român circa 5 miliarde de lei (peste 1,2 miliarde de euro) sub formă de impozite şi taxe“, a subliniat directorul general al E.ON România. Parteneriat E.ON – Adrem Invest
În luna martie a.c., E.ON România a semnat cu compania Adrem Invest un acord de parteneriat în domeniul activităţii de Revizii şi Verificări ale instalaţiilor de gaze naturale, respectiv al celei de citiri contoare.  Beneficiind de experienţa şi prestigiul celor doi parteneri, obiectivul acestei asocieri este de a se impune rapid pe piaţa de profil, prin oferirea unui pachet de servicii specializate atât pentru consumatorii casnici, cât şi  pentru companii. Centrul de Servicii din Cluj-Napoca îşi va dubla numărul de angajaţi E.ON Business Services prestează, începând cu anul 2013, servicii de contabilitate pentru toate companiile Grupului E.ON din  Europa, dar şi servicii de Resurse Umane. La Centrul de Servicii E.ON au fost deja angajate peste 250 de persoane,  iar până la finele acestui an numărul lor se va dubla, urmând ca până în 2015 să fie create în total  peste 550 de locuri de muncă. Majoritatea angajaţilor au fost selectaţi de pe piaţa locală de muncă şi au experienţă în contabilitate, HR, dar şi competenţe lingvistice solide. Date economice ale E.ON în România
Cifra de afaceri consolidată a grupului de companii E.ON în România s-a situat în anul 2013 la 4,65 miliarde lei (cca. 1,05 miliarde de euro), în scădere faţă de anul 2012. Volumele de gaze naturale şi electricitate  comercializate anul trecut s-au situat la 29,4 TWh, cu circa 13% sub nivelul consemnat în anul anterior. Previziunile pentru acest an privind cifra de afaceri sunt de creştere, în condiţiile continuării procesului de  liberalizare a pieţei. Se estimează că volumele comercializate se vor menţine la nivelul din anul anterior, atât la gaze cât şi la electricitate. Peste 7 milioane de euro investiţi în proiecte de responsabilitate corporatistă
În fiecare an, E.ON a dezvoltat şi susţinut numeroase proiecte pentru comunitate, accentul fiind pus pe iniţiativele din domeniile educaţiei, culturii, sportului, siguranţei şi sănătăţii. Parteneriatele strategice pe care le  avem cu Serviciul Mobil pentru Urgenţă şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) au fost concretizate într-o serie de proiecte naţionale care au vizat siguranţa  populaţiei, precum şi sprijinirea specialiştilor celor două instituţii partenere în activităţile de intervenţie pentru salvarea celor aflaţi în situaţii critice. Totodată, E.ON a dezvoltat o serie de programe educaţionale, în ultimii  6 ani peste 130.000 de copii fiind beneficiarii direcţi ai lecţiilor despre energie susţinute de voluntari E.ON. Aproape 7 milioane de euro reprezintă implicarea Grupului E.ON din România în proiecte de responsabilitate  corporatistă, în ultimii 6 ani. Prezenţa E.ON în comunitate, fie că vorbim de activitatea curentă a companiilor,  fie că vorbim de proiecte de responsabilitate corporatistă, este dovada deschiderii şi interesului pentru dialog, pentru comunicare, pentru cunoaşterea în profunzime a comunităţii în care ne desfăşurăm activitatea, a nevoilor clienţilor, precum şi a preocupării de a veni în sprijinul acestora, acordându-le suport şi servicii de
calitate. Departament Comunicare Corporatistă E.ON România Grupul E.ON în România este activ pe piaţa de energie locală în domeniile furnizării şi distribuţiei de gaze naturale şi energie electrică, deservind circa 3  milioane de clienţi. Aria de activitate a companiilor E.ON acoperă 20 de judeţe în partea de nord a ţării. Compania platformă, E.ON România, deţine un pachet de 53,38% din acţiunile E.ON Energie România, 51% din  acţiunile E.ON Gaz Distribuţie şi 68% din acţiunile E.ON Moldova Distribuţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *