ISU Salaj a fost dotata cu o noua autospeciala

SOCANT! POZA CU BARBATUL OMORAT DE UN ANIMAL
21 octombrie 2013
Impozitul pe veniturile agricole se plateste pana în 25 octombrie
21 octombrie 2013

ISU Salaj a fost dotata cu o noua autospeciala

O nouă autospecială complexă prin POR la I.S.U. Salaj

Joi, 17 octombrie 2013, la sediul I.S.U. Cluj a avut loc festivitatea ocazionată de recepţionarea celor 6 autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă achiziţionate de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de Nord” în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale

pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord – Etapa a II-a”. Aceste autospeciale au fost distribuite la cele 6 Inspectorate Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din Regiunea Nord-Vest: I.S.U. Cluj, I.S.U. Bihor, I.S.U. Bistriţa-Năsăud, I.S.U. Maramureş, .S.U. Satu Mare, I.S.U. Sălaj.

O autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă a intrat la aceeaşi dată, în dotarea I.S.U. Sălaj. Valoarea autospecialei, marca MAN, este de aproximativ 200.000 euro, are o capacitate de 3500 litri de apă şi 120 litri de spumogen.

De asemenea, aceasta este dotată cu o remorcă destinată asistenţei medicale avansate, având în componenţă două corturi gonflabile, unul de 30 metri pătraţi, iar celălalt de 10 metri pătraţi, cel din urmă fiind destinat triajului victimelor. Valoare totală a autospecialelor din acest lot este de 4.500.000 lei plus TVA., /6

Contractul de finanţare pentru proiectul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord – Etapa a II-a” a fost semnat în data de 7 iunie 2012, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Acest contract a fost semnat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de

Nord”, în calitate de beneficiar.

Obiectiv general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice de urgenţă la nivelul Regiunii Nord-Vest prin creşterea capacităţii de răspuns adecvat situaţiilor de urgenţă şi prin sporirea gradului de siguranţă şi sănătate a cetăţenilor.

Obiectivele specifice:

• Reducerea timpului de intervenţie pentru acordarea primului ajutor calificat de către unităţile Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă în scopul ridicării capacităţii de acţiune şi reacţie adecvată a centrelor judeţene pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor negative ale evenimentelor de urgenţă;

• Îmbunătăţirea nivelului tehnic şi de performanţă a serviciilor publice judeţene de urgenţă din Regiunea Nord-Vest prin achiziţionarea de echipamente specifice moderne, eficiente şi performante;

• Consolidarea capacităţii de colaborare şi conlucrare operaţională între centrele judeţene de urgenţă din cadrul Regiunii Nord-Vest precum şi a centrului regional/centrelor judeţene cu cele din judeţele limitrofe în perspectiva îmbunătăţirii siguranţei populaţiei, salvgardării vieţii, proprietăţii şi bunurilor.

Rezultate estimate:

– 12 de autospeciale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă:

• 6 autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă;

• 6 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă;

Autospecialele au fost executate de către S.C Grădinariu Import Export S.R.L. în colaborare cu alte firme specializate din ţară. În compunerea autospecialelor se regăseşte un punct medical avansat care are posibilitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă unui număr de 10 persoane, el putând face triaj, acordare prim ajutor şi evacuare la unitaţile spitaliceşti. – un mic spital de campanie.

În trecut ADI Transilvana de Nord a derulat şi un alt proiect de achiziţii cu titlul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”, care s-a derulat în perioada iulie 2010 – 31 noiembrie 2012. Prin acest contract au fost achiziţionate 12 autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă de capacitate mărită, 18 autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă de capacitate medie, 2 autospeciale de cercetare NBCR (nuclear, biologic, chimic, radiologic), 6 autospeciale pentru descarcerări grele, 21 de ambulanţe de prim ajutor (tip B) şi 3 ambulanţe de reanimare (Tip C).

Pâna la încheierea perioadei de implementare o sa mai fie furnizate o autospecială de intervenţie la accidente colective şi pentru salvări urbane şi un centru de comandă şi control mobil cu echipamente de specialitate şi de comunicaţii aferente. Aceste autispeciale au fost repartizate între cele 6 I.S.U. Judeţene din Regiunea Nord-Vest. Valoarea totală a echipamentelor este de 49.868.560,78 lei.

Pe viitor asociaţia îşi propune să promoveze şi să realizeze proiecte pentru dezvoltare regională de interes comun şi să obţină finanţări necesare derulării acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *