Jandarmii prezenti la meciul de handbal feminin H.C. Zalau – C.S.M. Bucuresti

Scoli fruntase din punct de vedere al eficientei si eficacitatii in Zalau
14 noiembrie 2012
Campanie umanitara ” Din suflet pentru salajeni „
14 noiembrie 2012

Jandarmii prezenti la meciul de handbal feminin H.C. Zalau – C.S.M. Bucuresti

 

Joi, 15 noiembrie a.c., începând cu ora 16.30, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj vor asigura măsurile de

ordine publică la sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu” din municipiul Zalău, pe timpul desfăşurării partidei de handbal feminin contând pentru etapa a VIII-a a Ligii Naţionale, dintre echipele  H.C. Zalău – C.S.M. Bucureşti.

 

Echipajele Jandarmeriei vor fi pregătite să intervină pentru restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive în situaţia în care se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, sportivilor, oficialilor, personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi. Reamintim că asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în interiorul arenei sportive revine organizatorului.

Aducem la cunoştinţa suporterilor obligaţiile pe care le au pe timpul desfăşurării competiţiilor sportive, precum şi ce le este interzis prin lege în apropierea şi în interiorul arenelor sportive.

Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008, modificată si completată de Legea 10 din 6 ianuarie 2012 , privind prevenirea si combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorii au următoarele obligaţii:

-să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive

-la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate.

-de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă,

materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.

-în incinta arenei sportive, sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator.

-spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.

Spectatorilor le este interzis:- să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;

-să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;

-să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

-să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

-să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;

 

-să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau  cu substanţe corozive ori care murdăresc;

-să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;

-să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;

 

-să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

-să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;

-să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea;

-să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunţurile şi afişele expuse de organizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum şi să deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în arenă, sau a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;

-să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de

publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;

-să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;

-să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

Jandarmii sălăjeni recomandă suporterilor să nu se implice in incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii si liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *