Jandarmii sălăjeni, la datorie cu ocazia sărbătorilor Pascale

Ajutor pentru familii din Ratin, Garcei si Zalau
30 aprilie 2021
La datorie pentru sărbători în siguranţă
30 aprilie 2021

Jandarmii sălăjeni, la datorie cu ocazia sărbătorilor Pascale

În acest sfârșit de săptămână, cu ocazia minivacanței de Paște, jandarmii sălăjeni vor acționa zilnic, cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor ce se vor afla în spațiile publice. Având în vedere că în această duminică se sărbătorește „Învierea Domnului”, numărul de jandarmi aflați în teren a fost suplimentat pentru a preîntâmpina orice situații ce pot afecta liniștea publică.

Prin măsurile dispuse la nivel județean, jandarmii vor acorda ajutor și informații utile pentru asigurarea unui climat de normalitate a ordinii publice, cât și pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Reamintim că purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor. Recomandăm ca deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze cu evitarea aglomerărilor.

Alături de colegii noștri, de la Poliția Națională și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vom fi prezenți în zonele aglomerate de obicei în perioada sfârșitului de săptămână.

Suntem convinși că la această sărbătoare a bucuriei, respectarea măsurilor de protecție sanitară va fi una asumată și conștientizată, așa încât să ne concentrăm pe prevenirea incidentelor care ar putea afecta ordinea publică.

Jandarmii sălăjeni urează tuturor românilor un Paște fericit!

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *