Jandarmii vor fi prezenți la evenimentele din acest sfârșit de săptămână

In atenţia absolvenţilor de învățământ, promoţia 2022
8 iulie 2022
UN NOU PAS ÎN DEMERSUL DE RESTAURARE A CASTELULUI BELDY DIN JIBOU
8 iulie 2022

Jandarmii vor fi prezenți la evenimentele din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii sălăjeni, alături de partenerii instituționali vor fi la datorie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, acordarea de sprijin și îndrumarea cetățenilor care se vor afla în spațiile publice.

Astfel, sâmbătă, 09 iulie a.c., jandarmii sălăjeni vor fi prezenți pentru a asigura măsuri de ordine publică la Ziua Satului Jebucu și la petrecerea în aer liber care va avea loc în curtea Castelului Banffy, din localitatea Nușfalău.

De asemenea, în aceeași zi, jandarmii vor acționa în exteriorul arenei sportive pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale la meciul de fotbal dintre echipele Rapid Jibou – A.S. Someșul Feldru 1954, partidă de fotbal din faza regională a Cupei României.Meciul se va disputa începând cu ora 18.00, pe Stadionul Jibou.

Prin măsurile luate, suntem pregătiți să intervenim în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor, indiferent că se află într-o situație de risc sau într-o situație de urgență.

Facem apel la toți cei care vor participa la aceste manifestări să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție, să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmerie sau poliție, ori să apeleze numărul unic de urgență „112”.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *