La 36 de ani cercetată pentru înşelăciune

Urmărit naţional prins
28 iunie 2010
Prins cu 2.506 kg vişine, fără documente legale
28 iunie 2010

La 36 de ani cercetată pentru înşelăciune

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, o cercetează în stare de libertate pe M. Mariana de 36 ani din Negoi, judeţul Dolj, pentru comiterea a patru înşelăciuni de tip „şmen”.

 

 

Aceasta, în perioada 2007 – 2009, a înşelat, cu diferite sume de bani, patru persoane, respectiv pe C.D. de 26 ani, din Zalău, cu 3.150 lei, V.G. de 52 ani, din Zalău, cu 5.700 lei, D. F. de 48 ani, din Cizer, cu 400 euro şi A.T. de 18 ani, din Vârşolţ, cu 924 lei. 

Femeia acţiona în zona centrală din Zalău, în apropierea unei case de schimb valutar, unde urmărea clienţii care doreau să schimbe valută, îi aborda şi se oferea să le schimbe valuta la un preţ mai avantajos. 

Pentru a fi cât mai credibilă, după ce le schimba banii, îi îndruma să-i verifice la o banca din apropiere, unde li se certifica faptul că valuta nu este falsă şi, după ce aceştia se întorceau, sub pretextul că „din greşeală crede că le-a dat mai mulţi bani”, la renumărarea sumei în cauză, schimba teancul de bani, cu un altul, care nu mai conţinea aceeaşi sumă. 

Din fericire, poliţiştii au reuşit recuperarea prejudiciului, în sumă totală de 11.200 lei şi predarea părţilor vătămate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *